Support
Gradinamax.ro folosește cookie-uri. Continuând navigarea îți exprimi acordul pentru utilizarea acestora.

Tarif normal

0359 801 300

Planul de lucru în grădină pentru luna martie

Livadă:
 
1. Scuturați zăpada de pe ramurile pomilor, deoarece sub greutatea acesteia, crengile se pot rupe.

2. Zăpada compactată în jurul pomilor fructiferi va întârzia reintrarea în vegetație a acestora. Pentru a înlesni acest proces, zăpada poate fi topită prin presărarea de cenușă.

3. Trebuie să eliminați riscul de băltire a apei la baza trunchiului, deoarece acumularea de apă poate duce la putrezirea scoarței.

4. Creează șanțuri de drenare pentru a preveni inundarea solului și putrezirea sistemului de rădăcină.

5. Asigură-te că toți pomii și arbuștii au supraviețuit cu brio iernii. Taie crengile rupte, bătrâne sau bolnave.

6. Văruiește din nou pomii, sau doar reîmprospătează varul din toamnă.

7. Pregătește răsadurile de arbuști fructiferi. Acest proces presupune umectarea semințelor, iar după încolțire, plantarea acestora într-un ghiveci cu subtrat.

8. Profită de absența înghețului și scoate ghivecele și jardinierele la soare, pe terasa sau balconul tău.

9. Stropește pomii și arbuștii pentru a-i proteja împotriva dăunătorilor și aplică îngrășământ mineral.

10. După topirea zăpezii, curăță excesul de frunze căzute în toamnă. Acestea pot fi folosite pentru prepararea îngrășământului natural, cunoscut sub numele de compost.
 
Grădina de legume:
 
1. Pregătește pentru plantare semințele și răsadurile din soiurile timpurii de roșii, vinete, ardei, conopidă și varză.

2. Seamănă semințe de plante rezistente la frig: morcovi, mărar, pătrunjel și ceapă.

3. Verifică bulbii și tuberculii depozitați peste iarnă în pivnițe sau camere frigorifice.

4. În a doua decadă a lunii martie se plantează răsadurile de varză. În prealabil se fertilizează solul.

5. În a treia decadă a lunii se plantează răsadurile de ardei și roșii. În prealabil fertilizează solul.

6. La sfârșitul lunii martie, efectuează procesul de vernalizare a cartofilor de sămânță (cu 30-45 de zile înainte de plantare).
 
Grădina de flori:
 
1. Începe procesul de creștere a răsadurilor de flori prin semănarea semințelor de aster, celosia, crăițe, gălbenele, lavandă, panseluțe, zinnia și altele.

2. Plantează răsadurile de salvie și lobelia, care au fost pregătite din luna februarie.

3. Asigură-te că florile perene sunt acoperite cu destulă zăpadă pentru a fi protejate de înghețuri neașteptate.

4. Pentru a accelera răsărirea florilor perene, presărați cenușă peste patul de flori și acoperiți cu folie de protecție.

5. Dacă după topirea zăpezii observați semne de putrezire a sistemului de rădăcină la florile perene și bianuale, acesta trebuie acoperit cu bucăți de turbă.

6. La sfârșitul lunii martie, când vremea s-a stabilizat, permiteți pătrunderea fluxului de aer la tulpinile trandafirilor, hortensiilor și a altor plante perene, prin înlăturarea foliei folosite pentru protecție pe perioada iernii.

7. Ajută plantele bulboase timpurii și rizomii să se dezvolte optim chiar și în condițiile unui început de primăvară răcoros prin aplicare de îngrășăminte minerale complexe, pe bază de azot (20 g/m2).

2017-03-03
Comentarii

Evaluarea mea: 

ALTE ARTICOLE

Produsul a fost adăugat la comanda dumneavoastră!

Te-ai abonat cu succes

Mulțumesc, sunteți deja abonat la newsletter-ul nostru

Nu aveți nici un produs adăugat în coș

Nici un produs adăugat în "Grădina mea"

Doar utilizatorii înregistrați pot adăuga produse în secțiunea "Grădina mea"

Produs adăugat în "Grădina mea"

Nici un articol adăugat

Articolul a fost adăugat cu succes!

Parola a fost trimisă la adresa de e-mail indicată