Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Plante curgătoare care dau culoare balconului tău

Ai la dispoziție un balcon? Atunci ai ocazia perfectă să-ți exersezi talentul de designer florist. După cum știi deja, un balcon de nota 10 este bine organizat și ticsit de flori care se întrec în culori cât mai vii.

Vara și chiar la începutul toamnei, balconul tău se transformă într-un adevărat refugiu și sursă de „reîncărcare a bateriilor” după zilele obositoare de lucru.

Iată 3 plante curgătoare pentru balcon de la care merită să-ți iei energia. Frumusețea lor are darul de a descreți și cele mai îngândurate frunți.

Vezi cum poți adăuga un plus de voie bună balconului tău!

#1 Mușcatele curgătoare: ghirlande din petale în balconul tău

Mușcatele sunt flori foarte populare, ușor de întâlnit la tot pasul. Cu toate acestea, farmecul lor rămâne constant și au și avantajul de a fi destul de rezistente.

În plus, mușcatele curgătoare devin o prezență fidelă a balconului tău din primăvară până în toamnă, exact așa cum îți dorești de la orice prieten floral de încredere.

Pentru ca relația voastră de prietenie să fie însorită, atunci amintește-ți că mușcatele preferă întotdeauna locuri bine luminate. Ideal este ca amplasarea pe care o oferi să permită razelor solare să ajungă la mușcate în prima parte a zilei. Expunerea îndelungată poate cauza arsuri pe frunze.

 Alegerea solului potrivit este întotdeauna o provocare. Florile de mușcată au nevoie de un sol bine drenat și destul de fertil. Combinația dintre nisip, pământul de frunze și mraniță este alegerea câștigătoare pentru confortul mușcatelor.

Dacă sunt semne că rădăcinile nu mai încap în ghiveci, transplantarea se poate face anual. Un alt aspect important este udarea corectă a mușcatelor, în funcție de sezon.

Începând din primăvară și până în toamnă, mușcatele se udă o dată la două zile. Înainte de fiecare udare, vezi ca partea superioară a substratului să fie uscată. Pe timp de iarnă, udare se face rar sau se stopează dacă florile sunt ținute într-un beci.

Mușcatele curgătoare au nevoie de fertilizator doar în perioada de înflorire. Alege doar fertilizator cu un grad ridicat de fosfor și potasiu.

Pentru un balcon plin de mușcate curgătoare, nu uita că acestea se înmulțesc ușor prin butași sau semințe.

#2 Panseluțe curgătoare: flori delicate și colorate pentru balcon și terasă

La fel de populare ca mușcatele, panseluțele curgătoare știu să-și etaleze farmecul dacă le așezi în locul potrivit. Un alt avantaj este perioada de înflorire, fiind alături de tine din primăvară până în toamnă.

Pentru a stimula înflorirea, îndepărtează părțile uscate sau ofilite. Substratul ales trebuie să fie bine drenat și fertil. Și panseluțele curgătoare sunt bune prietene cu soarele, așa că ai grijă să le așezi într-un loc însorit sau parțial-însorit.

În ceea ce privește udarea, panseluțele trebuie udate constant, iar substratul menținut umed. Ai grijă să nu băltească pentru că prea multă apă provoacă putrezirea rădăcinilor. În perioada de dezvoltare și vara, acestea trebuie udate frecvent.

Fertilizatorul se administrează doar în perioada de înflorire. Ușor de înmulțit prin butași sau semințe, panseluțele curgătoare merită o invitație specială în balconul tău. Semănarea se face în iulie sau august.

#3 Verbena: plante curgătoare pentru un balcon de vis

Un alt spectacol de culoare de care se va bucura balconul tău este cel oferit de verbenă, o plantă curgătoare care atinge la maturitate între 30 și 50 cm înălțime. Frunzele de culoare verde-închis pun în evidență culorile variate ale petalelor.

Florile de verbenă te însoțesc din primăvară până la începutul toamnei. Dacă vrei să te bucuri de această plantă curgătoare, ai grijă să-i asiguri condițiile optime. Pământul ales trebuie să fie bine drenat, afânat și să aibă fertilitate medie.

Verbena are nevoie de expunere la lumină aproximativ 8 - 9 h pe zi. Temperaturile sub -7 °C afectează serios planta.

Pentru o bună întreținere a plantei este necesar ca aceasta să fie udată constant, iar pământul să fie menținut reavăn. Fertilizatorul se administrează primăvara, o bună alegere fiind cel lichid, hidrosolubil pentru plante cu flori.

Verbena acceptă și îngrășămintele cu eliberare prelungită. Se recomandă administrarea fertilizatorului când planta a atins aproximativ 10 cm înălțime.

Înmulțirea se realizează prin butași sau semințe. Semănarea se face în februarie, în jardiniere. 15 – 25 de zile este perioada în care planta germinează la o temperatură de 18°C. Plantele obținute se mută în ghivece, iar din luna mai pot fi mutate în spații deschise.

Dacă sugestiile noastre de plante curgătoare pentru balcon te-au inspirat, vezi și alte articole utile de pe blogul GrădinaMax.

Până data viitoare, mult spor în amenajarea balconului tău!

 

Publicat de: 10 sep 2020
Vizualizări: 5056
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    Te-ar mai putea interesa
    Cele mai populare
    • Preț descrescător
    • Preț crescător
    • Cele mai populare
    • Cele mai noi
    • Nume
    Toate categoriile
    • Toate categoriile
    • Lider în vânzări
    • Plante perene
    • Semințe de flori
    • Semințe de flori anuale
    • Super oferte!
    Promoţie!
    Noutăţi
    Panseluțe Adonis imagine 1
    1 Comentariu
    Panseluțe Adonis
    Cantitate într-un pachet: 0.4 g
    4.10 lei 10.60 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 4.10 lei

    Adaugă în coș
    mc visa paypal fancurier