de la primirea coletului
Plată online sau ramburs la livrare
Livrare prin curier în 24 h
Sunt cea mai importantă sursă de vitaminele A, B, C și E, dar și de clorofilă. Germenii de grâu stimulează creșterea numărului de celule roșii din sânge, tiroida, scade tensiunea arterială, tratând indigestia și infertilitatea. Sucurile proaspete au proprietăți curative, de eliminare a toxinelor din sânge.
Într-un recipient de sticlă, cu formă alungită sau într-un borcan cu capac, se vor face mici găuri pentru aerisire, semințele punându-se timp de 24 de ore la înmuiat. Se recomandă locuri mai întunecoase.
Semințele moi se spală în mod repetat, zile la rând, până când ele încolțesc și apar mugurii. Recipientul se scoate la soare sau la lumină, pentru înverzire, după care se pot consuma.
Trebuie avut grijă ca semințele să nu fie înghesuite, iar apa să le acopere până ce se umflă, apoi recipientul se va înclina la 45 de grade pentru scurgerea surplusului de apă.
Semințele încolțite se vor recolta atunci când plăntuțele sunt abia răsărite, conținutul de nutrienți fiind la cel mai ridicat nivel.
Mai ales pentru plantele vii
Utilizează-l pentru soluționarea eventualelor probleme apărute
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 42.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 42.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 33.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 42.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 48.90 lei