de la primirea coletului
Plată online sau ramburs la livrare
Livrare prin curier în 24 h
Florile acestui soi sunt întâlnite în mod special în decorul grădinilor sau al spațiilor interioare, plantele adaptându-se ușor în orice condiții. Bulbii dezvoltă tije verticale ce cresc până la 30 cm înălțime, la capătul cărora se formează flori asemănătoare unor clopoței de culoare roz-deschis. Delicatețea și eleganța acestora este dată și de parfumul ușor, extrem de plăcut, ce persistă pe toată perioada înfloririi, aprilie-mai.
Bulbii se pot planta în locuri însorite, lumina soarelui fiind necesară pentru ca nuanța florilor să rezulte a fi cât mai intensă.
Fie că alegeți să plantați bulbii în ghivece sau direct în grădini, substratul ideal pentru a obține cel mai bun randament, este cel care prezintă o umiditate și fertilitate moderată și un bun sistem de drenare, pentru a fi evitată stagnarea apei.
Umiditatea excesivă poate dăuna grav sănătății plantei, putând cauza putrezirea rădăcinilor.Udarea plantei se va face moderat, în așa fel încât solul să se mențină reavăn în perioada dezvoltării și înfloririi. După ce florile vor fi trecute, se va reduce cantitatea apei.
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 31.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 14.10 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 6.70 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 4.50 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 42.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 42.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 29.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 24.90 lei
Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei