pentru toate comenzile înregistrate până în 31.01.2022
Plată online sau ramburs la livrare
Livrare prin curier în 24 h
Double Delight (în limba engleză, plăcere dublă) - soi extraordinar de frumos, cu peste 30 de premii câștigate, se află în preferințele foarte multor iubitori de trandafiri. Paleta de culori a florilor deschise este reprezentată de tonuri în alb şi roșu, ce dau trandafirului aspectul unui amestec de frişcă şi jeleu de căpşuni. În etapa formativă, bobocii sunt de culoare alb-crem, urmând ca apoi să apară franjuri roşiatici strălucitori, pe marginea petalei, care se extind până la maturarea florii. Când este înflorit, trandafirul emană un parfum intens, puternic, dulce, de fructe, ce învăluie întreaga grădină.
Plantă de înălțime medie, preferă zonele însorite, fără vânt puternic. Înălțimea tufei ajunge până la 1,5 metri, ocupând o suprafață de aproximativ 70 de centimetri pătrați. Perioada de înflorire se întinde pe parcursul întregului sezon.