Comenzi telefonice şi consultanţă
0359 801 300
0

Creșterea culturilor de căpșuni remontante

Căpșunile sunt extraordinare și adorate de toată lumea – sunt dulci, suculente și gustoase. Și dacă ai plantat soiuri remontante, atunci te vei bucura de recolte bogate pentru o lungă perioadă de timp. Pentru a avea o mulțime de fructe, trebuie doar să cunoști câteva secrete, despre care vom discuta în acest articol.

CARACTERISTICILE CĂPȘUNILOR REMONTANTE

Există două tipuri de soiuri remontante:

  1. DSD – culturi care produc de 2-3 ori pe sezon. Prima dată – simultan cu soiurile super-timpurii comune, a doua oară în câteva luni și a treia oară – toamna, când vremea este favorabilă în zonele sudice.
  2. NSD – soiuri remontante care produc constant. Astfel de culturi sunt capabile să fructifice până la 10 luni pe an, în mai multe valuri, cu o pauză foarte scurtă între ciclurile de producție.

La crearea acestor soiuri, crescătorii și-au asumat cultivarea lor pe tot parcursul anului în serele încălzite, dar și în teren deschis. Reprezentanții de seamă ai acestei categorii sunt Albion, Queen Elisabeth și San Andreas.

AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE SOIURILOR REMONTANTE

Soiurile remontante au o mulțime de avantaje:

  • productivitate ridicată;
  • debut precoce al fructificării și maturarea rapidă a fructelor;
  • rezistență mare la boli;
  • posibilitatea creșterii în aer liber, în sere și chiar acasă;
  • o bună adaptabilitate la diverse condiții meteo;
  • fructe mari și recolte bogate;
  • calitate excelentă de păstrare;
  • auto-polenizare (la multe soiuri moderne);
  • aspect decorativ – tufele cu flori roz sau fructe viu colorate, pot decora frumos grădinile.

Pe de altă parte, căpșunile remontante sunt mai pretențioase în ceea ce privește condițiile de plantare și îngrijire. Majoritatea soiurilor cu fructe mari, au doar rezistență medie la îngheț, iarna având nevoie de o protecție mai bună împotriva zăpezii (de circa 30 cm grosime) sau de adăpost.

ÎNUMULȚIREA CĂPȘUILOR REMONTANTE

Fructificarea abundentă și pe termen lung, epuizează foarte mult căpșunile remontante, iar exemplarele individuale, pot muri. Terenul de sub culturi devine tot mai sărac. Recolta din al doilea an este deja mai slabă: fructele sunt tot mai mici. Este indicat să reînnoiești tufele la fiecare 1-2 ani.

Obținerea multor plante tinere se poate face prin divizarea lăstarilor. Rozetele tinere sunt separate în august-septembrie și transplantate într-un loc pregătit în avans.

Există o modalitate interesantă de reproducere: rozetele sunt înrădăcinate în căni de plastic umplute cu sol nutritiv și puse în pământ între tufele vechi. Această modalitate îți permite să obții plante tinere cu rădăcini puternice, care pot tolera cu ușurință transplantul ulterior.

Important! Pentru reproducerea de succes, este bine să păstrezi 1-2 tulpini din tufa mamă. Au vigoare maximă și formează mulți muguri și fructe mari. Stolonii slabi trebuie îndepărtați.

A doua metodă de reproducere este prin semințe. Este destul de meticuloasă, deoarece necesită respectarea strică a agrotehnicii. Pentru a obține recolte în anul curent, răsadurile sunt semănate fie în februarie, fie în martie-aprilie.

Important! Pentru ca semințele acestor culturi să se trezească din starea de latență, au nevoie de stratificare.

PREGĂTIREA ȘI PLANTAREA CULTURILOR DE CĂPȘUNI

Este bine în primul rând să te informezi cu privire la detaliile și nevoile pe care le au soiurile de căpșuni pentru care ai optat. Solul ales pentru plantare hrănește-l cu îngrășăminte de fosfor, azot sau kaliu, în funcție de nevoile acestuia.

Căpșunul este sensibil la clor, deci evită udarea pământului cu apă cu clor. În general, este recomandat ca înainte de plantarea propriu-zisă a stolonilor de căpșuni să realizezi irigarea solului cu o zi înainte.

La plantare, este necesar să mocirlești rădăcina în amestecul de pământ, îngrășământ natural și apă. Ulterior, cu ajutorul ustensilei speciale pentru plantarea căpșunilor, înfige rădăcina în pământ până când inima plantei ajunge la nivelul solului. Apoi cu o mișcare bruscă, taie partea inferioară a rădăcinii. În cazul în care nu utilizezi nicio unealtă specială, asigură-te că rădăcina căpșunului este în poziție verticală.

Tatonează cu pământ zona din jurul tulpinei și păstrează distanța necesară între tulpini și între rânduri.

Pentru a asigura dezvoltarea sănătoasă a fructelor, menține curățenia în rândurile de căpșuni, îndepărtând buruienile, frunzele, crenguțele sau orice altceva care s-a instalat în zona lor. Dedică timp culturilor tale de fructe și atenția de care au nevoie.

Pentru a te bucura de o recoltă bogată și diverisificată, află mai multe despre soiurile de căpșuni remontante.

SFATURI PENTRU ÎNGRIJIREA CULTURILOR

Soiurile remontante sunt foarte solicitante în ceea ce privește udarea și fertilizarea. Nu fii zgârcit când este vorba de udare – solul trebuie să fie constant umed, pe perioada întregului sezon. Este bine să torni apa în canelurile dintre plante sau să efectuezi irigarea prin picurare. Stropirea tufelor nu este de dorit, deoarece poate duce la boli fungice.

O metodă importantă de îngrijire este fertilizarea. În timpul sezonul, în funcție de durata sa, căpșunile remontante trebuie fertilizate de până la 8-10 ori. Prima fertilizare de primăvară, are loc imediat după topirea zăpezii. Trebuie administrată o cantitate suficientă de azot. În timpul înfloririi, căpșunile remontante au nevoie de potasiu. Folosește nitrat de potasiu. Se dizolvă 1 linguriță în 10 litri de apă și se administrează 0,5 litri sub fiecare tufă.

În perioada de înflorire este necesară alimentarea foliară cu soluții de acid boric și sulfat de zinc.

După recoltarea primelor fructe, repetă acest ciclu de fertilizare.

Publicat de: 19 aug 2020
Vizualizări: 24038
(Voturi: 18, Evaluare: 3.6)
Lasă un comentariu
Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    Te-ar mai putea interesa
    Cele mai populare
    • Preț descrescător
    • Preț crescător
    • Cele mai populare
    • Cele mai noi
    • Nume
    Toate categoriile
    • Toate categoriile
    • Noutăţi 2023
    • Stoloni de căpșuni
    • Super oferte!
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Vima Xima imagine 1
    0 Comentarii
    Căpșuni Vima Xima
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    16.90 lei 33.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 16.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Ofertă specială! Căpșuni super remontanți, set de 3 soiuri imagine 2
    0 Comentarii
    Ofertă specială! Căpșuni super remontanți, set de 3 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 15 buc
    60.90 lei 102.70 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 54.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Ofertă specială! Căpşuni Recolte record, set de 3 soiuri imagine 3
    0 Comentarii
    Ofertă specială! Căpşuni Recolte record, set de 3 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 15 buc
    61.90 lei 103.70 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 56.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni San Andreas imagine 4
    0 Comentarii
    Căpșuni San Andreas
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    23.90 lei 38.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 20.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpşuni Urcătoare imagine 5
    2 Comentarii
    Căpşuni Urcătoare
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    21.90 lei 35.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 19.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Monterey imagine 6
    0 Comentarii
    Căpșuni Monterey
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    18.90 lei 31.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 16.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Ostara imagine 7
    0 Comentarii
    Căpșuni Ostara
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    19.90 lei 32.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 17.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Portola imagine 8
    0 Comentarii
    Căpșuni Portola
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    15.90 lei 31.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 15.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Renaissance imagine 9
    0 Comentarii
    Căpșuni Renaissance
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    21.90 lei 35.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 19.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpșuni Albion imagine 10
    0 Comentarii
    Căpșuni Albion
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    19.90 lei 31.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 17.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpşuni Ampelnaya imagine 11
    0 Comentarii
    Căpşuni Ampelnaya
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    21.90 lei 35.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 19.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Noutăţi
    Căpşuni Atârnătoare imagine 12
    1 Comentariu
    Căpşuni Atârnătoare
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    21.90 lei 35.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 19.90 lei

    Adaugă în coș