Micuțele fructe de diferite soiuri pot avea efect atât decorativ în grădina ta cât și unul practic. Coacăzele, cu gustul lor dulce acrișor sunt printre primele alegeri pentru pregătirea gemurilor, dulcețurilor dar și a consumului simplu, datorită proprietăților benefice pe care aceste fructe le au asupra organismului.
Soiurile de coacăze sunt diverse, le poți găsi în diferite culori precum negre, roșii, albe sau roz. Înainte de a descoperi beneficiile consumului acestor fructe vei afla sfaturile principale de plantare coacăz direct în grădina ta.
Sfaturi de plantare coacăz
- Coacăzul poate fi plantat pe orice tip de sol. Dacă solul este prea argilos sau nisipos, adăugă îngrășământ organic la plantare sau efectueză plantarea direct în paturi de plantat. Pe acestea le poți pregăti dinainte cu pământul bogat în compost organic, preferatul acestui arbust.
- Arbustului de coacăz îi priește și umbra parțială. În cazul în care dorești să plantezi coacăz într-o zonă uscată, asigură-te că locul ales pentru creșterea acestuia va avea parte și de umbră în a doua parte a zilei.
- Înainte de plantarea propriu-zisă, lasă rădăcina coacăzului la înmuiat aproximativ 3 ore. După ce o scoți din apă este recomandat să verifici starea rădăcinii și dacă există părți moarte sau degradate ale acesteia, taie-le.
- Groapa pe care o sapi, este indicat să fie destul de lată și adâncă pentru ca rădăcina să aibă suficient spațiu.
- Coacăzul nu are nevoie fertilizatori după plantare. Însă, așa cum am menționat anterior, preferă pământul cu îngrășământ organic. În funcție de sol, dacă este necesar, aplică în jurul tulpinei o cantitate mică de pământ plin de compost organic.
Acestea au fost sfaturile pe care le poți lua în considerare la plantarea de coacăz în grădina ta.
Acest arbust nu este pretențios și nu necesită îngrijiri speciale pe care trebuie să i le oferi pentru a genera o cultură gustoasă de fructe. Ține cont doar de tăierea anuală a acestuia.
Proprietățile coacăzelor au impact asupra sănătății umane, cele mai răspândite regăsindu-se la soiurile de coacăze negre și roșii. În continuare vei descoperi de ce este bine pentru sănătatea ta să consumi aceste fructe.
Beneficiile consumului de coacăze asupra sănătății
Faptul că aceste fructe au gustul acrișor confirmă cantitatea de vitamina C din componența acestora. Pe lângă vitamina C, care întărește sistemul imunitar, cocăzele mai sunt bogate în fosfor si potasiu. Fosforul din organism asigură buna funcționare a rinichilor, are rolul de a întări oasele și dinții și ajută la producerea lecitinei. Potasiul influențează sănătatea inimii.
Coacăzele sunt antioxidanți puternici, astfel pot fi incluse atât în curele de detoxifiere cât și în cele de slăbire. Totodată sunt sărace în grăsimi și calorii.
Fibrele pe care le conțin aceste mici fructe de pădure le recomandă pe acestea să fie luate în calcul în cazul problemelor digestive sau în cazul constipației.
Acestea sunt beneficiile de bază ale coacăzelor. Faptul că ai posibilitatea să le crești în cele mai bune condiții chiar în grădina ta, nu face din aceste roade decât o bucurie de a-ți completa sortimentul de fructe de care te vei bucura mulți ani de acum înainte. Arborele de coacăz are viață lungă, poate să ajungă chiar și la o vârstă de 10-15 de ani.
Ia în calcul și posibilitatea de congelare a coacăzelor, după ce le culegi la vară. În acest fel te poți bucura de gustul și beneficiile lor o perioadă îndelungată de timp.
Noi ne dorim să-ți fie utile sfaturile de plantare coacăz și îți punem la dispoziție o gamă largă din acest arbust, de pe urma căruia vei putea culege roade bogate!
Foarte util și surprinzător de concentrat! La obiect!
Bună ziua,
Ne bucurăm că articolele va sunt utile. Vă recomandăm să reveniți pe blog pentru noi sfaturi de grădinărit.
O zi frumoasă!