Ciupercile, acele delicioase alimente consumate de când lumea și pământul pot crește și în gospodăria ta! Felurite soiuri, forme și culori desenează farfuriile în mod apetisant, indiferent de modul în care sunt preparate.
Pe lângă acest lucru, proprietățile lor benefice asupra organismului sunt renumite. Printre acestea se numără conținutul scăzut de calorii și grăsimi și cel ridicat de fibre, potasiu și seleniu.
Cea mai bună variantă de a te bucura de ciuperci acasă este de a le planta în interior, într-un loc în care temperatura și lumina pot fi controlate. Totodată, dacă ai loc umbrit în grădină și ai posibilitatea să le așezi la tulpina copacilor, te poți bucura de o recoltă sănătoasă de ciuperci.
Așadar, haide să vedem unde și cum să plantezi corect aceste minunății ale naturii.
Locul de plantare
Așa cum le culegeam din pădure încă de când eram copii, așa le stă cel mai bine ciupercilor: în spații umede și umbroase. Tolerează bine o temperatură de 15-200 C și nu le place să fie bătute de soare în mod direct.
Locul potrivit de plantare este cel care îndeplinește aceste condiții. Împortant este să nu fie circulat pentru a nu se împrăștia microbi sau bacterii în locul respectiv. Acum că ai ales locul, te poți apuca de plantat.
Mod de plantare
Ciupercile nu cresc pe bază de semințe, ai nevoie de miceliu de ciuperci pentru a le cultiva. Multe dintre soiurile de miceliu pe care ți le punem la dispoziție pot fi plantate în orice perioadă a anului. Importantă pentru ciuperci este calitatea pământului în care vor crește.
Iată ce trebuie să folosești:
- Paie scurte (de grâu);
- Îngrășământ natural de pasăre, uscat. De asemenea și cel de la porc sau cal este bun;
- Apă reciclată, dacă instalezi un circuit care să ușureze udarea;
- Gips utilizat în construcții. Acesta este utilizat la determinarea ph-ului.
Igiena este foarte importantă în activitatea de plantare a ciupercilor. De aceea, o recomandare ar fi să fierbi paiele înainte de a le folosi, pentru a omorî bacteriile. După fierbere, lasă-le să se usuce și să ajungă la temperatura camerei.
Așază compostul în locul destinat platării ciupercilor, fie tavă, cutie sau orice alt obiect dorești să-l folosești. Peste el, adaugă paiele, ulterior miceliul. Acoperă locul respectiv cu folie de plastic, doar dacă umiditatea este scăzută.
Fiind soiuri variate este indicat să adaptezi metoda de plantat. Unele ciuperci au nevoie de un nivel mai ridicat de umiditate, altele nu. Așadar, informează-te înainte să întreprinzi activitatea de plantare, pentru a nu risca să faci ceva greșit.
După aproximativ trei săptămâni verifică locul respectiv să vezi dacă au început să apară primele semne ale culturii tale de ciuperci.
Îmbogățește mesele pe care le savurezi împreună cu familia și bucură-te de hribi, bureți galbeni sau gălbiori, ghebe, ciuperci champignon sau pleurotus, o perioadă cât mai lungă de timp.
Noi îți dorim o plantare de ciuperci reușită și o recoltă voluptoasă!
sursa foto: pixabay.com