Originară din China, Japonia, SUA și Europa, unde crește în zonele cu ierni blânde, rhododendronul este un arbust decorativ cu flori. În România, rhododendronul a fost aclimatizat în urmă cu peste 80 de ani, existând doar câteva specii care rezistă temperaturilor scăzute din lunile de iarnă.
De regulă, această plantă decorativă se dezvoltă spontan în țara noastră, în zone precum Munții Banatului, Munții Piatra Mare sau Munții Rodnei. Cu toate acestea, există și specii care pot fi cultivate în grădină. Prin urmare, dacă ești un iubitor al naturii și îți dorești să aduci o parte din atmosfera specifică la tine acasă, atunci e timpul să afli cum plantezi și îngrijești rhododendronul.
Ți-am pregătit în cele ce urmează un ghid cu sfaturi utile astfel încât să te poți bucura de frumusețea inconfundabilă cât mai mult timp.
Pași pentru plantarea și îngrijirea corespunzătoare a rhododendronului
Perioada optimă pentru sădire
Speciile de rhododendron se plantează fie la începutul primăverii, fie toamna, atunci când plantele se află în repaus vegetativ. Important este ca în momentul sădirii, temperatura să fie de cel puțin 5 grade Celsius, iar solul să nu fie înghețat ori să existe posibilitatea de a îngheța.
De asemenea, planta rezistă cel mai bine în zonele în care temperatura nu este mai mică de -15 grade Celsius pe timpul iernii. În caz contrar, rhododendronul degeră.
Caracteristicile solului
Rhododendronul are nevoie de un sol acid și fertil, bogat în humus. Pentru stimularea creșterii și dezvoltării armonioase, îți recomandăm ca în momentul plantării să adaugi și un amestec din turbă, scoarță de molid sau brad, pâmânt de pădure și nisip.
Reguli pentru sădirea corectă a rhododendronului
Indicat este să plantezi rhododendronul într-o zonă a grădinii ferită de curenții puternici, care i-ar putea dăuna plantei. Cel mai bine este să alegi un loc însorit, dar semiumbros pe timpul verii și umbros pentru lunile friguroase din timpul iernii.
Sădirea propriu-zisă a plantei se realizează la o adâncime de aproximativ 20 – 25 de centimetri. La finalul procesului de plantare, rhododendronul trebuie udat.
În cazul în care locuiești într-o zonă geografică în care există risc de îngheț pe timpul iernii, îți recomandăm să plantezi rhododendronul într-un ghiveci – container, cu o capacitate de peste 50 de litri.
Recomandări pentru fertilizarea plantei
Asemeni tuturor plantelor, și rhododendronul are nevoie de substanțe nutritive pentru a se dezvolta armonios. De aceea, este bine să achiziționezi îngrășăminte de la magazinele de specialitate și să fertilizezi pâmântul primăvara și vara, atunci când planta înflorește.
În perioada repausului vegetativ, nu mai este nevoie să fertilizezi pământul.
Sfaturi pentru îngrijirea rhododendronului
Rhododendronul se numără printre tipurile de plante pentru grădină ușor de îngrijit. Iată cum trebuie să ai grijă de ea:
- Udă planta cu o cantitate moderată de apă, întrucât excesul de apă duce la putrezirea rădăcinilor. În zilele călduroase de vară, cel mai bine este să o uzi seara pentru a evita pârlirea frunzelor.
- În primul an de la plantare, înainte de venirea iernii, indicat este să protejezi solul din jurul rădăcinilor cu frunze usacate sau pământ. Odată cu venirea primăverii, acestea trebuie îndepărtate.
- Taie periodic florile ofilite astfel încât să te poți bucura de frumusețea rhododendronului timp îndelungat.
- În cazul plantelor mature, de peste 3 ani, trebuie să tai ramurile uscate sau bolnave ori pe cele care sunt mult prea mari.
- La începutul sezonului rece, așează la baza plantei un strat organic de mulci, alcătuit din 5 centimetri de ace de pin sau brad. În acest fel, eviți uscarea solului.
- Alege cu atenție îngrășămintele pentru fertilizarea rhododendronului și evită-le pe cele care au în compoziție clor.
- Combate din timp bolile și dăunătorii plantei, precum mâna coletului sau boala frunzelor de argint.
- Dacă observi că frunzele plantei se îngălbenesc, atunci înseamnă că planta nu beneficiază de îndeajuns de multe substanțe nutritive, necesare dezvoltării optime.
La final, sperăm că sfaturile noastre privind plantarea și îngrijirea rhododendronului te vor ajuta să ai o grădină superbă și să te deletectezi cu frumusețea și mireasma plantei timp îndelungat. Dacă ai întrebări sau nelămuriri despre grădinărit, îți reamintim că ne poți contacta oricând telefonic sau prin e-mail, iar colegii noștri îți vom răspunde cu drag la toate întrebările.
Iar pentru mai multe articole cu informații utile, te invităm să urmărești rubrica Sfaturi și recomandări de pe blogul Grădina Max.
Mult spor la grădinărit!