Trandafirul și lavanda sunt plante care se adaptează foarte bine la o climă temperat continentală de tranziție, motiv pentru care se cultivă des în România. Ambele plante înfloresc anual începând cu luna iunie când temperaturile sunt confortabile și calde.
În regiunile cu ierni aspre, lavanda este cultivată anual, deoarece este o plantă iubitoare de căldură și nu supraviețuiește în condiții de frig și temperaturi negative. În locurile unde clima este mai blândă, lavanda este o plantă perenă care decorează grădina în fiecare vară când revine la viață.
Floarea de trandafir este în topul preferințelor tuturor celor care iubesc plantele. Grădinarii plantează și îngrijesc trandafirii, arhitecții peisagiști îi folosesc pentru decorarea grădinilor, și designerii floriști folosesc trandafirul în combinații de aranjamente ornamentale sau buchete inedite.
Lavanda, sau levănțica este o plantă renumită pentru parfumul puternic pe care-l are dar și pentru beneficiile medicinale. Într-un spațiu verde, aspectul său plăcut completează frumusețea grădinii și se combină foarte bine cu alte plante care au nevoie de razele soarelui.
Noi ți-am pregătit câteva idei despre cum să folosești lavanda și trandafirii în amenajarea grădinii.
Atât trandafirul cât și lavanda sunt plante iubitoare de soare și se pot planta în același perimetru împreună cu alte plante aromatice care completează tabloul cu flori din grădina ta.
Dar pe lângă aspectul de basm pe care-l oferă combinația de trandafiri cu levănțică, această alăturare este sănătoasă pentru plante.
Lavanda ține la distantă toți dăunătorii care pot afecta frunzele sau floarea trandafirilor, pentru că este o plantă aromatică care emană un miros foarte neplăcut pentru păduchii verzi și furnici.
Levănțica este un ”medicament„ natural pentru trandafir care ajută dezvoltarea armonioasă a florilor. Se plantează în același perimetru pentru a forma un ansamblu peisagistic inedit. În același aliniament se pot încadra și alte plante ornamentale care au aceeași înălțime.
De exemplu, poți lua în considerare să faci o combinație de trandafiri cu:
- margarete;
- mac;
- salvie;
- echinacea.
Amenajează-ți grădina ca un profesionist
Lavanda este o plantă atractivă și parfumată care se utilizează des pentru amenajarea grădinilor, la fel și trandafirii care sunt flori versatile și rezistente.
Combină lavanda și trandafirii în grădina ta pentru a obține un spațiu cu miros ademenitor și cu un aspect romantic și elegant. Alege o specie de trandafir cu flori roz pal care se potrivește perfect cu violetul lavandei.
O plantație combinată de trandafiri roz sau albi cu levănțică creează o armonie de culoare și miros dulce, îmbietor, al grădinii cu flori. Lavanda crește bine lângă orice plantă care nu îi blochează lumina soarelui.
Pentru lavandă, poți găsi un loc potrivit nu doar în grădina de flori, ci și în grădina cu legume. Între rândurile de legume, lavanda va ajuta la eliminarea dăunătorilor și la conservarea recoltei.
Dacă vrei să plantezi și să-ți decorezi grădina așa cum fac peisagiștii, poți pune tufișurile de lavandă de-a lungul cărărilor sau în apropierea garduri deschise la culoare, contrastul de nuanțe o să fie inedit. Pe măsură ce traversezi cărarea, parfumul plăcut și relaxant al lavandei te va învălui.
Există soiuri înalte de lavandă, de 60-80 cm înălțime, care sunt potrivite pentru crearea de garduri vii. Nu numai că decorează spațiul, ci și creează o barieră pentru oaspeții neinvitați, care nu suportă parfumul de lavandă.
Aromă inconfundabilă și beneficii pentru organism
Dacă vrei să ai o grădină decorată de plante aromatice, atunci plantează lavanda alături de trandafiri, mentă, salvie, coriandru, rozmarin, cimbru și oregano.
Mirosul plăcut și vindecător dintr-o grădină de flori atât de parfumată, nu va trece neobservat. Poți face din acest colț verde locul tău preferat pentru relaxare și meditație.
Lavanda se dezvoltă bine și în culturi individuale. Dacă ai posibilitatea, poți planta lavanda în câmp deschis, pe o suprafață mare. Un câmp întreg de lanavdă miroase spectaculos și arată ca în povești.
Planta este recunoscută pentru proprietățile naturiste și beneficiile aromaterapeutice, fitoterapeutice și este folosită în industria cosmeticelor.
Uleiul esențial de lavandă este recunoscut în toată lumea ca fiind cel mai popular, datorită mirosului inconfundabil. Planta este folosită în combaterea stărilor depresive, fiind de ajutor persoanelor care au probleme cu insomniile sau care trec prin stări de anxietate și stres.
Ca să te poți bucura de beneficiile lavandei, fă-ți un colț verde de relaxare parfumat și alege să combini plantele care se potrivesc cel mai bine. Fii creativ și încearcă să combini lavanda cu trandafiri și cu alte plante perene.
Cu siguranță vei avea o grădină de flori atractivă!