Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Primăvara 2019 aduce sortimente noi de produse la GrădinaMax

După perioada de repaus a grădinii din timpul iernii vine un nou an în care ai posibilitatea de a-ți îmbogăți sortimentele de flori și legume din gospodăria ta. GrădinaMax îți vine în ajutor și îți pune la dispoziție o gamă variată de semințe și plante pe care le poți cultiva începând cu anul viitor.

Indiferent că ai lista deja pregătită cu ceea ce vrei să plantezi la anul sau încă nu te-ai gândit, în continuare vei regăsi produsele noi de primăvară împărțite pe categorii. Așadar, iată ce ți-am pregătit.

Semințe de legume

Legumele cultivate de tine, de care te bucuri alături de familie la fiecare masă sunt cele mai hrănitoare și gustoase alimente. De aceea, întotdeauna există loc pentru noi sortimente de semințe pe care să le cultivi. Mâncărurile ce au la bază legume exotice ne fac din ce în ce mai des cu ochiul. În acest sens, ți-am pregătit seturi de semințe noi pentru primăvara anului 2019.

Posibilitățile sunt nenumărate. Iată câteva sugestii: sfeclă elvețiană (mangold); ridiche albă; ridiche neagră; anghinare; varză Kale și varză de Bruxelles; gulie; nap de miriște; ștevie; dovlecei; cicoare; salată romană și multe altele. Soiurile sunt variate pentru fiecare tip de legumă iar pentru anul roditor ce bate la ușă nu rămâne decât să cauți rețete noi care să te inspire în alegerea noilor semințe de plantat.

Pe lângă legume, din primăvara anului 2019 vor apărea pe GrădinaMax și semințe de fructe. Printre acestea se numără: papaya și diferite sortimente de pepeni roșii și galbeni.

Ierburi aromatice pentru mâncăruri sănătoase

Știai că poți reduce semnificativ consumul de sare din alimentație folosind ierburi aromatice pentru asezonarea mâncărurilor? Aceste minunății din bucătărie și din grădină au un iz puternic și sunt bogate în proprietăți benefice pentru organism. Deja am început să utilizăm în mod obișnuit cele mai comune plante aromatice, însă lista acestor plante îmbietoare este mult mai lungă.

Printre produsele noi de primăvară pe care ți le pregătim pentru plantare am inclus și sortimente noi de busuioc, rozmarin, coriandru, oregano, cimbrișor, pătrunjel, leuștean, mărar.

Plante medicinale

Multe dintre afecțiunile comune cu care ne confruntăm pot fi ameliorate sau chiar înlăturate cu ajutorul plantelor medicinale potrivite. Acestea pot fi crescute în grădină sau în casă iar cu cât cultivi mai multe soiuri cu atât ai tratamente sau adjuvante pentru mai multe probleme de sănătate ce pot apărea.

Ceaiurile obținute din uscarea plantelor sunt cele mai sănătoase. Gustul și aromele lor sunt influențate de calitatea plantei medicinale pe care ai crescut-o, la fel și proprietățile curative pe care acestea le au. De acum poți crește și alte plante medicinale, precum: viță cu baloane; Scai vânăt; soiuri de echinacea, coada șoricelului; lavandă; iarba mare, mușetel; mentă.

Sortimente noi de flori colorate și parfumate

Nimic nu se compară cu un buchet de flori proaspete de vară primit sau oferit indiferent de ocazie. Poți opta pentru cultivarea de seturi de flori de vară pentru tăiere astfel încât să ai la îndemână întotdeauna cadoul potrivit.

De asemenea, bogăția soiurilor de flori pe care le ai deja te poate surprinde prin noile culori, arome și frumusețe. De exemplu multitudinea de tipuri de crini, margarete; garofițe; clopoței; Floarea de Cristal; nemțișor (plantă perenă); brumărele; Nalbă de grădină și multe, multe altele.

Pe lângă sortimente noi de semințe și plante pe care ți le pregătim pentru primăvara 2019, anul noi vine și cu un cadou. Iată despre ce este vorba.

Catalog de produse GrădinaMax

Începând cu data de 07.01.2019, clienții noștri vor primi și un catalog complet care va cuprinde informațiile legate de cele peste 1.000 de produse noi pe care ți le punem la dispoziție. În acest mod vei putea să începi să îți faci planuri noi cu grădina ta și cu ce poți cultiva în plus față de anii precedenți.

Noi îți dorim să te bucuri de toate noutățile pe care ți le-am pregătit și să ai un nou an de vegetație roditor, plin de culoare și arome!

Publicat de: 27 noi 2018
Vizualizări: 10854
(Voturi: 2502, Evaluare: 4.7)
Lasă un comentariu
ioan steficza
27 noi 2018

Buna ziua vreau sa stiu dacă punctele de anul acesta rămâne valabile și pentru anul viitor

GDiana
19 feb 2019

Bună ziua! Perioada alocată pentru folosirea punctelor bonus este limitată de regulile programului de loialitate. Bonusurile neutilizate sunt resetate de 3 ori pe an, la următoarele date: 15 ianuarie, 15 aprilie, 30 septembrie.

Agafitei Mirela Gabriela
27 noi 2018

Dacă se găsesc la dumneavoastră arbori de rodii aclimatizati ptr tara noastră

GDiana
19 feb 2019

Bună ziua! Din păcate acest arbore nu se regăsește în oferta noastră de produse. Doar produsele afișate pe site sunt disponibile. O zi frumoasă!

Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    mc visa paypal fancurier