Odată cu trecerea sezonului cald, o bună parte dintre florile noastre preferate intră în repaus vegetativ și nu ne mai putem reîntâlni cu ele decât la primăvară. Dacă le simți acut lipsa, nu ezita să inviți în casa ta alți musafiri florali care se împacă mult mai bine cu temperaturile scăzute și capriciile iernii.
Special pentru tine, noi ne-am gândit la 4 flori de apartament rezistente care îți vor transforma iarna într-o sărbătoare vizuală.
Iată-le! Pregătește-te să adaugi noi nuanțe de culoare în locuința ta!
1.Iasomia de cameră
Iasomia de cameră, cunoscută și sub denumirea de iasomie de Madagascar îți va învălui locuința într-un parfum surprinzător. În plus, aceasta este o floare foarte elegantă datorită florilor mici, albe, sub formă de steluță și a frunzelor cerate, de un verde închis. Eleganța îi este conferită și de modul în care se dezvoltă, mai exact tip liană. Iasomia de cameră poate atinge chiar 1, 5 m.
Cu siguranță este o floare potrivită pentru iernile monotone, dar pentru a îi permite să te încânte cât mai mult timp, trebuie să știi câteva reguli esențiale pentru îngrijirea iasomiei de Madagascar.
În primul rând, ai grijă să amplasezi iasomia de Madagascar într-un loc puternic luminat. Lumina trebuie să fie filtrată și nu directă pentru că există riscul să-i pericliteze frunzele. Temperatura ideală pentru această floare variază între 18 °C și 22 °C. O temperatură sub 8 °C îi poate dăuna grav.
Pentru o dezvoltare frumoasă, iasomia de cameră trebuie ferită de umiditate și plasată într-un spațiu bine aerisit. Pe timp de iarnă, e absolut necesar să o uzi o dată la două săpătămâni.
2.Amaryllis sau crinul de Crăciun
Această floare deosebită, din categoria bulboaselor este originară din Africa de Sud și este cunoscută sub denumirea de crin de Crăciun pentru că poate fi stimulată să înflorească în perioada sărbătorilor de iarnă. Așadar Amaryllis se poate transforma într-o decorațiune florală care se va încadra perfect cu atmosfera de fast și voie bună care însoțește Crăciunul.
Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă vrei să te bucuri de Amaryllis în această perioadă unică din an:
- taie tija crinului după ce nu mai face flori, dar permite frunzelor să crească în continuare;
- pe timp de vară amplasează ghiveciul cu Amaryllis în exterior, într-o zonă parțial umbrită;
- ai grijă ca pământul florii să fie umed constant;
- după luna august nu mai administra fertilizator crinului;
- în septembrie-octombrie mută ghiveciul în casă, dar într-un loc răcoros și fără umezeală;
- ai grijă ca foliajul florii să fie deja uscat;
- cu 10 – 12 săptămâni înainte de Crăciun oprește-te din a mai uda planta pentru că în lipsa foliajului și a apei, planta produce altă tulpină;
- cum apare o nouă tijă, reîncepe să uzi floarea și mută ghiveciul într-un loc cu o temperatură mai ridicată, expus la lumină.
Dacă vei urma toți acești pași cu dedicare, atunci Amaryllisul tău va fi noul punct de atracție pentru prietenii care te vor vizita de sărbători.
3.Begonia maculata
Begonia maculata, originară din Brazilia te surprinde cu siguranță prin aspectul ei inedit. Frunzele verzi pe partea superioară, prevăzute cu pete argintii și colorate în roșu pe partea inferioară sunt un adevărat spectacol al naturii. După cum spune și numele, florile begoniei sunt albe, perfect asortate cu sezonul rece.
Pentru a te bucura de o begonie maculata pe timp de iarnă trebuie să o amplasezi într-un loc luminos, la o temperatură care să varieze între 18°C și 22 °C. Begonia maculata are nevoie să-i menții o umiditate de aproximativ 50%.
Udă begonia moderat și lasă solul să se usuce până la următoarea porție de apă. Udarea excesivă poate provoca putrezirea rădăcinilor begoniei maculata.
4. Anthurium
Anthurium, cunoscută și sub denumirea de Floarea Flamingo este o plantă decorativă originară din America Centrală și de Sud. Floarea de Anthurium îți atrage cu siguranță atenția prin forma ei: o inimă cu suprafața cerată. De regulă, florile de Anthurium sunt roșii, ca un veritabil simbol al inimii, dar se întâlnesc și flori albe sau roz.
Vestea bună este că Anthurium sau Floarea Flamingo nu este deloc greu de întreținut și te poți bucura de ea pe tot parcursul anului dacă îi dăruiești dragoste și minimul de îngrijiri necesare.
În primul rând, floarea ta tropicală adoră lumina, dar trebuie să știi că o lumină nefiltrată nu îi priește. Altfel spus, floarea de Anthurium este sensibilă la razele directe ale soarelului. În intervalul martie – septembrie, asigură-te că Floarea Flamingo beneficiază de un sol umed în ghiveci.
Dacă vara, Anthurium are nevoie de apă o dată la câteva zile, iarna e indicat să mărești intervalul de timp la care uzi floarea. Cel mai bine ar fi să o uzi o dată la două săptămâni.
Temperatura ideală pentru Anthurium pe timp de iarnă variază între 18 °C și 20 °C.
Sperăm că toate aceste flori ți-au stârnit interesul și că te pregătești să adaugi un plus de culoare locuinței tale pe timp de iarnă prin alegerea uneia dintre ele.
Până data viitoare, îți urăm spor la grădinărit și nu uita de sfaturile despre plante de interior de pe blogul GrădinaMax!