Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Trandafirul și prepararea apei de trandafir acasă

Trandafirul reprezintă una dintre cele mai populare și bogată în sortimente floare care colorează și parfumează majoritatea grădinilor din lumea întreagă. Având diferite simboluri, trandafirii sunt preferați de mulți dintre noi.

Generalități despre trandafir

Acest deosebit soi de floare este considerat Regele Florilor iar popularitatea sa a fost dobândită datorită mirosului inconfundabil, coloritului bogat și formelor inedite sub care crește. Ai de ales din nu mai puțin de 200 de specii de trandafir, adaptabilitatea lor la  mediile diferite de viață fiind astfel asigurată. Este important doar să faci alegerea de soi corectă pentru zona în care aceștia vor crește.

În marile Grădini Botanice ale lumii exista deseori un spațiu dedicat doar trandafirilor. Un exemplu poate fi Grădina Botanică „Le Parc de Bagatelle”, din Paris. Nici țara noastră nu se lasă mai prejos și atrage un număr însemnat de vizitatori în grădinile amenajate cu flori. Grădina Botanică din Iași sau cea din Cluj sunt doar două dintre cele mai cunoscute locuri publice în care trandafirii au un loc aparte și în care te poți plimba liniștit printre cărările parfumate cu aromele inconfundabile ale acestei flori.

În ceea ce privește grădina ta, posibilitățile privind creșterea trandafirilor sunt numeroase datorită numărului mare de tipuri de floare. Află mai multe în continuare.

Tipuri de trandafiri

De la grădinirile din jurul blocurilor și până la spațiile verzi publice, trandafirii ce cresc pentru înfrumusețarea locurilor și a peisajului alcătuiesc grupul trandafirilor ornamentali. Culorile acestora schimbă întreg aspectul suprafeței în care cresc iar mirosul emanat este unul puternic și încântător.

Un alt tip de trandafiri ce cuprinde mai multe specii este trandafirul pitic. Acesta crește în ghivece și este o floare perenă. Totul este mic la acest tip de trandafir, de la tulpină la floare și nu au miros. Așadar, îngrijirea lor este mult mai simplificată față de cei obișnuiți și au puterea de a oferi unui spațiu precum balconul, terasa sau grădina, culoarea de care spațiul respectiv are nevoie.

O altă categorie de trandafiri bogată în soiuri este trandafirul cățărător. Arcadele grădinilor, gardurile casei, stâlpii acesteia și orice alt loc drept din cadrul gospodăriei tale poate fi mascat sau înfrumusețat cu acest tip de floare. Varietatea lor este numeroasă și poți schimba înfățișarea întregii curți cu ajutorul formelor și culorilor cu care acest soi de trandafiri crește. Trandafirii urcători pot fi remontanți sau neremontanți.

Ultima categorie pe care o menționăm este cea a trandafirilor arbuști sau tip pomișor. Mai sensibili la dăunători sau frig, copăceii de trandafir impresionează ușor prin frumusețea pe care o au. Coloritul bogat, forma în care cresc și înălțimea lor formează atracția grădinii în care se înalță.

Informații cuprinzătoare legate de înmulțirea trandafirilor poți regăsi în articolul nostru dedicat plantării și  îngrijirii trandafirilor.

Pe lângă aspectul, mirosul și schimbarea aspecului unui loc, trandafirul este recunoscut și pentru proprietățile bogate pe care petalele acestuia le are. Ai auzit de apa de trandafir până acum, nu-i așa? Descoperă cum o poți prepara la tine acasă și mai ales de ce este recomandată utilizarea ei pentru îngrijirea tenului și nu numai.

Apa de trandafiri acasă

Încă din antichitate, petalele de trandafir erau utilizate de către femei. După o baie în apă și petale de trandafir, pielea rămânea catifelată și parfurmată iar scalpul capului, imaculat. Acest lucru este datorat proprietăților anti-infalamatorii pe care trandafirul le are, precum și antioxidanților ce regenerează și tonifică rapid pielea și o lasă catifelată.

Cea mai utilizată specie de trandafir utilizată la obținerea apei cu același nume este Rosa Rugosa însă poți utiliza la fel de bine și alte tipuri de trandafir. Află în continuare o metodă de preparare a acesteia.

Preparare apă de trandafiri

Pentru a obține apa naturală care va schimba aspectul pielii tale ai nevoie doar de apă distilată și petale de trandafiri. Petalele spălate se așază într-o oală pentru fiert, în apă distilată. Se lasă la foc mic până când petalele își pierd din culoare sau devin foarte moi.

După ce oprești focul este necesar să strecori petalele și apa rezultată să o răcești și să o păstrezi la frigider. Cel mai potrivit recipient pentru păstrarea apei de trandafiri este cel de sticlă. Haide să vedem cum poți folosi apa astfel rezultată.

Utilizare apă de trandafiri

Atât îngrijirea pielii corpului cât și a tenului sensibil poate fi asigurată utilizând apa de trandafir. Roșeața pielii sau iritațiile ușoare vor dispărea datorită proprietăților astrigente pe care le au petalele de trandafir. Totodată, tenul gras are de câștigat un aspect mai mat în urma utilizării apei de trandafir deoarece aceasta contribuie la eliminarea sebumului.

Pe lângă îngrijirea pielii se poate prepara și balsam natural de buze din amestecul apei de trandafir cu miere încălzită ușor. Același amestec poate fi folosit și pentru păr. Îi va oferi strălucire și putere.

În concluzie, ai toate motivele pentru care să ai grijă de trandafirii tăi, pe toată perioada anului. Frumusețea lor este inegalabilă iar multitudinea de forme și culori sub care crește face din trandafir o floare necesară în fiecare grădină.

Noi îți dorim să te bucuri de soiuri de trandafir sănătoase și bogate în flori!

Publicat de: 07 aug 2018
Vizualizări: 17566
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    mc visa paypal fancurier