Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Sfaturi de cultivare și îngrijire a ciupercilor Pleurotus

Natura ne oferă cele mai consistente și necesare daruri pentru a ne susține existența. Ciupercile sunt considerate adevărate comori ale pădurilor iar avansarea studiilor în ceea ce le privește cultura a făcut posibilă și creșterea ciupercilor acasă.

Un regim alimentar sănătos și bogat în proteine este alcătuit și din ciuperci. Specia Pleurotus îndeosebi este renumită atât pentru adaptabilitate cât și pentru proprietățile benefice pe care le are asupra organismului uman. În acest sens, haide să aflăm mai multe despre ciuperca aceasta regăsită în multe crescătorii dar și în multe locuri din natură.

Ciuperca Pleurotus - generalități și curiozități

Știai că în familia Pleurotus Ostreatus sunt însumate nu mai puțin de 300 de specii? Acestea sunt considerate superioare celorlalte grupe de ciuperci deoarece, pe lângă consistența proteică pe care o au, sunt bogate și în proprietăți terapeutice.

Buretele de fag sau Păstrăvul de fag, cum mai sunt numite aceste ciuperci, sunt considerate „carne vegetală”. Acest lucru este datorat consistenței, structurii și multitudinii de vitamine din conținutul lor.

Știai că ciupercile Pleurotus sunt singurele alimente de origine non-animală care conțin vitamina D? Totodată, conform studiilor și ulterior întrebuințării, s-a descoperit că această sursă sigură de sănătate are și proprietăți terapeutice deosebite precum: control cardiovascular, efect anti-inflamator, anti-tumoral, antibiotic și nu numai.

Așadar, ai toate motivele să crești această ciupercă și să te bucuri de beneficiile pe care le are asupra organismului. În acest sens, află în continuare o modalitate de plantare Pleurotus și reguli generale de îngrijire a acestei ciuperci.

Cultivarea ciupercii Pleurotus pe butuci de lemn

Cultivarea ciupercilor pe butuci reprezintă o metodă simplă de creștere a ciupercilor acasă deoarece nu necesită o îngrijire minuțioasă. Această metodă imită mediul natural al culturilor de ciuperci, așadar reprezintă o variantă destul de sigură de reușită.

Dacă obișnuiești să mergi la cules de ciuperci în păduri de fagi, poate ai văzut și soiuri de Pleurotus pe tulpinile înalților copaci care le adăpostesc. Fagul ușor putrezit este preferatul acestor ciuperci. Totodată, un alt copac considerat „acasă” pentru ele este plopul.

Pregătirea butucilor pentru cultivarea ciupercilor

Un pas important în cultivarea de Pleurotus pe butuci este pregătirea butucului. Iată ce trebuie să faci.

Într-un loc semi-umbrit din curte sau grădină se așază butucii de lemn de fag, plop sau ulm pe care îi ai la dispoziție. Îi poți pune unul lângă altul și unul peste altul, pe iarbă, astfel încât să fie asigurat suficient spațiu pentru apariția și dezvoltarea ciupercii.

Așa cum am menționat anterior, soiul de ciuperci Pleurotus preferă lemnul ușor putrezit. Așadar, dacă butucii pe care îi ai sunt verzi, îi poți lăsa peste iarnă în curte, pentru ca frigul și umezeala să accelereze procesul de degradare ușoară a lemnului. Odată cu venirea primăverii trebuie asigurată umezeala lemnului în continuare, pentru a favoriza apariția ciupercii.

Pentru a planta Pleurotus, se face o gaură în scoarța lemnului cu burghiul și se așază miceliul de Pleurotus. Din luna mai și până în septembrie se poate efectua plantarea, în funcție de cantitatea de ciuperci pe care dorești să o obții.

Când sunt gata de cules, ai nevoie doar de un cuțit pentru a le îndepărta de pe butucii de lemn pe care au crescut. Nu uita să te uiți bine și între butuci pentru că acolo se pot ascunde exemplare impresionante de ciuperci Pleurotus.

Această metodă de cultivare este simplă, la îndemână și nu necesită un timp îndelungat de îngrijire a culturilor. În același timp, această ciupercă se poate cultiva și în interior, la fel ca celelalte specii de ciuperci. Află mai multe detalii legate de plantarea ciupercilor în interior din articolul dedicat acestui subiect.

Îngrijirea ciupercilor Pleurotus - sfaturi utile

Rezistența la frig, la temperaturi care ajung și la - 20 grade Celsius reprezintă o calitate de bază a ciupercilor Pleurotus. Tocmai de a aceea, perioada optimă de creștere a acestui tip de ciupercă este toamna târziu și primăvara.

Un aspect esențial în creșterea lor este determinat de nivelul de umiditate a aerului, care trebuie menținut ridicat la valori de 85 - 95%. Locul ales pentru a le crește trebuie să aibă parte și de lumină, naturală sau artificială. În întuneric absolut recolta ta de Pleurotus nu se va dezvolta.

Un sfat important în îngrijirea culturilor de Pluerotus este modalitatea de stropire a acestora. Este esențial de știut că udarea prin pulverizare este varianta câștigătoare. Acest lucru este valabil indiferent dacă ai ales să crești Pleurotus în saci, în interior, iar aceștia își fac apariția  prin găurile pregătite, fie pe butuci, afară, însă ploile nu sunt suficiente.

În funcție de soiul și locul ales pentru creșterea de Pleurotus acasă, ține cont de perioada de creștere a acestora și culege-le la timp. În acest mod te poți bucura de mai multe culturi pe an.

Noi îți dorim să ai parte de o cultură bogată de Pleurotus, ciuperci  atât de gustoase, sănătoase și bogate în proprietăți terapeutice.

Publicat de: 17 sep 2018
Vizualizări: 29207
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Vrabie Costel
13 oct 2020

Multumim frumos pentru informatii

GDiana
13 oct 2020

Iti multumim pentru aprecieri Costel! Ne bucuram ca sfaturile noastre ti-au fost de folos!

Burcuta
17 sep 2018

areciez mult "proteina vegetala"

GDiana
19 feb 2019

Ne bucurăm că apreciați proteina vegetală, aceasta fiind întotdeauna o alegere sănătoasă.

Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    mc visa paypal fancurier