Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Sfaturi pentru plantarea și îngrijirea culturii de mure

Consumate proaspete, prelucrate, în gemuri sau siropuri, murele sunt printre cele mai vechi plante medicinale. Datorită conținutului ridicat de substanțe minerale și de vitamine, precum sodiu, calciu, magneziu, fier, potasiu, vitaminele A, D și C, murele Black Diamond sunt un remediu natural pentru buna funcționare a organismului. Totodată, murele sunt recomandate în special persoanelor care se confruntă cu anemie, afecțiuni pulmonare, ale ficatului sau vezicii biliare.

În România, cultura de mure este răspândită în aproape toate zonele geografice ale țării. Dacă te gândești să îți diversifici plantațiile de fructe de pădure, descoperă în continuare cum trebuie să sădești și îngrijești murele pentru a avea o recoltă bogată.

Recomandări pentru creșterea și dezvoltarea culturii de mure

1. Condițiile climatice

Înainte de a începe să pregătești terenul pentru semănare, trebuie să ai în vedere faptul că murul nu rezistă la temperaturi mai mari de 34 de grade Celsius, întrucât calitatea fructelor scade semnificativ. Deși este o plantă rezistenă la secetă, murul se dezvoltă cel mai bine în zonele unde precipitațiile sunt de minim 700 mm/an.

Conditii climatice

De asemenea, culturile de mure sunt sensibile la curenții de aer. Prin urmare, este necesar să alegi un loc de plantare ferit sau să le protejezi cu ajutorul unei perdele de protecție.

Nu în ultimul rând, murele adoră lumina. Astfel că dacă sunt expuse la lumină cel puțin 13 ore/zi, sunt șanse mari să se dezvolte armonios.

2. Caracteristicile terenului și pregătirea acestuia

Culturile de mure au nevoie de un sol argilos, bine aerisit și fertil și de un nivel al pH-ului de aproximativ 6,2 – 6,5.

Primul pas pentru pregătirea terenului este curățarea de buruieni, de posibilele deșeuri și de murele crescute spontan. Ulterior, este recomandat să fertilizezi solul cu aproximativ 4 – 8 kg de gunoi de grajd, distribuit pe fiecare metru pătrat de cultură.

Până la momentul plantării, nu uita să ari pământul la o adâncime de aproximativ 30 – 40 cm și să-l afânezi.

3. Perioada și procesul de semănare

Este foarte important de reținut faptul că murele nu se plantează în același sol în care au existat anterior culturi de cartofi de sămânță Desiree, tomate, vinete, deoarece au boli comune. În schimb, culturile de mure se pot semăna în același loc în care au existat cereale, porumb, varză de Bruxelles, coacăze sau agrișe.

Procesul de semanare mure

Plantarea culturilor de mure se poate realiza fie la începutul primăverii, după ce a trecut pericolul înghețului, însă nu mai târziu de luna aprilie, fie toamna, în lunile octombrie și noiembrie, după ce plantele au ieșit din vegetație.

Semănarea butașilor de mure se face în gropi cu o adâncime de 40 de cm și la o distanță de 3 m între rânduri și de 1,5 m între plante. La baza gropii, este indicat să adaugi un amestec de pământ și gunoi de grajd foarte bine descompus. La finalul procesului de plantare, trebuie să tasezi bine pâmântul din jurul butașilor.

4. Particularitățile de udare și fertilizare

După cum menționam la începutul articolului, culturile de mure au nevoie de un grad ridicat de umiditate. În consecință, dacă în zona în care locuiești nu sunt precipitații de minim 700 mm/an, atunci trebuie să te asiguri că uzi planta de 4-5 ori, cu o cantitate de 300 – 400 metri cubi/ha.

Udare si fertilizare mure

În ceea ce privește fertilizarea, aceasta este mult mai eficientă dacă se aplică toamna. Prima se realizează la 2 ani după plantare, folosind 40 t/ha de gunoi de grajd și aproximativ 400 – 500 kg de îngrășământ complex, achiziționat din magazinele de specialitate.

În următorii ani, trebuie să folosești îngrășăminte anual.

5. Susținerea și tăierea culturii de mure

Pentru o dezvoltare armonioasă, culturile de mure au nevoie de un sistem de susținere alcătuit din spalieri și sârme. Spalierii trebuie amplasați pe fiecare rând, la o distanță de 8 m și la o adâncime de 60 cm, iar de aceștia se atașează sârmele pe care se vor dezvolta murele.

Întrucât culturile de mure au creșteri vegetative dese, este necesar să scurtezi planta la 20 – 25 de cm imediat după plantare. În caz contrar, favorizezi apariția bolilor și dăunătorilor.

6. Bolile și dăunătorii culturilor de mure

La fel ca în cazul altor plante, și murele pot dezvola diverse boli, precum:

  • Rugina murelui: apare pe frunze și lăstari și se manifestă prin pete de culoare galbenă.
  • Antracnoza: atacă arbustele de mur și poate fi observat pe frunze, unde apar pete mici de culoare brună – roșiatică, și pe lăstari, unde se formează pete mici de culoare roșie sau cenușii, dacă boala este într-un stadiu avansat.
  • Făinarea murelui: atacă frunzele și fructele și se manifestă printr-un înveliș albicios.
  • Putregaiul cenușiu al fructelor: determină îngălbenirea fructelor, iar florile atacate de această boală au un aspect ars.

Printre cei mai comuni dăunători ai culturilor de mure se numără:

  • Musculița galicolă a lăstarilor.
  • Păduchele murelor.
  • Acarianul eriofid al murelor.

Pentru a putea combate astfel de situații, este important să asiguri o igienă corespunzătoare a culturilor de mure și să aplici tratamentele fitosanitare corespunzătoare atunci când apar dăunătorii ori în stadiul incipient al bolilor.

La final, îți dorim mult spor cu toate activitățile de grădinărit și recolte bogate în mure!

Publicat de: 03 apr 2019
Vizualizări: 37528
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Lazarescu
06 oct 2022

Pentru mine ,fiind un novice în domeniu ,articolul a fost foarte instructiv.Va multumesc.O sa mai apelez la site-ul Dumneavoastră.

G
07 oct 2022

Bună ziua,

Ne bucurăm să aflăm că articolele de pe blog vă sunt utile.

Vă așteptăm în continuare să beneficiați de ofertele GradinaMax.

O zi frumoasă!  

Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    Te-ar mai putea interesa
    Cele mai populare
    • Preț descrescător
    • Preț crescător
    • Cele mai populare
    • Cele mai noi
    • Nume
    Toate categoriile
    • Toate categoriile
    • Arbuști fructiferi
    • Lider în vânzări
    • Pomi fructiferi
    Promoţie!
    Ofertă specială! Smochini Duo, set de 2 soiuri imagine 1
    0 Comentarii
    Ofertă specială! Smochini Duo, set de 2 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 2 none
    129.00 lei 278.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 129.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Mur Gigant, Р9 imagine 2
    9 Comentarii
    Mur Gigant, Р9
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    30.90 lei 42.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 21.90 lei

    Adaugă în coș
    mc visa paypal fancurier