Tăierea trandafirilor primăvara e un aspect de care fiecare grădinar trebuie să se ocupe anual. Indiferent că ești deja un grădinar experimentat sau e prima dată când plănuiești curățarea și tunderea trandafirilor din grădina ta, merită să cunoști o serie de metode sigure.
Experții GrădinaMax îți sunt alături cu cele mai bune sfaturi, mereu testate.
Iată cum procedezi corect pentru întreținerea soiurilor de trandafiri pe care le ai!
Reguli generale pentru tăierea trandafirilor primăvara
Când vine vorba despre tăierea trandafirilor, un prim aspect important este alegerea perioadei adecvate. Grădinarii cu experiență spun că înseși natura ne transmite semnale pentru a lua cea mai bună decizie.
Cel mai sigur semnal că poți steriliza instrumentele speciale pentru tăiere este înmugurirea florilor de Forsythia, popular cunoscută și ca „salcia de aur”.
Află mai multe despre plantarea și îngrijirea florii de Forsythia!
Revenind la tăierea trandafirilor primăvara, iată câteva reguli valabile pentru toate tipurile de trandafiri:
- Mugurii de creștere, cunoscuți și ca „ochii trandafirilor”, sunt poziționați în axilele frunzelor. Tăierea trebuie realizată la maximum 0,5 cm, cu o ușoară înclinare.
- Folosește doar foarfece ascuțite, bine sterilizate. Se știe că tăieturile neuniforme provoacă răni greu de vindecat în timp.
- Dacă miezul are o nuanță maro, taie ramura până când ajungi la o porțiune unde miezul devine alb.
- După tăiere, din ramurile viguroase încep să crească mai mulți lăstari dintr-un singur mugur. Îndepărtează rapid toate ramurile, cu excepția uneia.
- Dacă două ramuri se intersectează, taie una dintre ele sub punctul de intersecție – nu freca tulpinile una de cealaltă sau de suport.
- Îndepărtează total toate tulpinile bolnave sau deteriorate, cât și ramurile subțiri și slabe.
- Păstrează spațiu între ramuri pentru ca frunzele să se bucure de cantitatea necesară de oxigen și lumină. Aerisirea ramurilor previne apariția bolilor precum făinarea, pata neagră sau rugina.
Tot ce trebuie să știi despre tăierea trandafirilor
Tăiere de primăvară se face începând cu sfârșitul lunii februarie, până la mijlocul lunii martie, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă înghețul a afectat creșterea, taie tulpinile principale ale mugurilor adormiți.
Vara, taie florile pe măsură ce se ofilesc și execută acest proces pe tot parcursul perioadei de înflorire. Astfel vei distruge sursa bolilor și vei reduce consumul inutil de nutrienți, stimulând o nouă creștere și înflorire a trandafirilor remontanți.
Împreună cu florile ofilite, taie și lăstarii tineri, până la primii muguri puternici. La sfârșitul verii, nu este nevoie să mai îndepărtezi inflorescențelor ofilite. Astfel, eviți formarea ulterioară a lăstarilor, care pot îngheța iarna.
În noiembrie, în zonele cu vânt puternic, trebuie scurtate cele mai lungi tulpini, cu circa 15-30 cm. Tăierea corectă împiedică planta să se balanseze în vânt. În centru și în regiunile nordice, unde trandafirii trebuie acoperiți iarna, taie toți lăstarii la o lungime de maximum 20-30 cm.
Atenție la rădăcini
Mulți trandafiri sunt altoiți. În timpul sezonului de creștere, lăstarii apar sub muguri.
Acestea sunt rădăcinile portaltoilor care trebuie tăiați pe măsură ce apar. Vezi de unde provin și îndepărtează-i de la bază.
Nu tăia lăstarii la nivelul solului!
Secretele tăierii trandafirilor în funcție de soiuri
Pe lângă regulile generale de tăiere a trandafirilor, există câteva excepții de care trebuie să ții cont pentru fiecare soi în parte. Hai să le vedem!
- Trandafirii floribunda
Trandafirii floribunda formează tufe viguroase, cu inflorescențe mari. În al doilea an de la plantare, alege ca interval de tăiere februarie – martie. Scurtează toate ramurile bazale anuale principale, cu aproximativ o treime. Amintește-ți să tai ramurile laterale la 2-3 muguri (10-15 cm de la baza lor).
Lăstarii mari apăruți pe tulpinile vechi, trebuie tăiați complet, astfel încât centrul tufei să fie aerisit.
Vezi mai multe despre soiurile de trandafiri floribunda pe care le găsești în magazinul nostru!
- Trandafirii teahibrizi
Taie corect trandafirii teahibrizi și stimulează formarea de lăstari bazali. Astfel, obții tufe de formă rotundă, cu centrul deschis și tulpini uniform distanțate.
Trandafirii teahibrizi înfloresc în același an în care au fost plantați. Tăierea se realizează anual. Taie tulpinile lungi la 4-6 muguri (20 cm de la nivelul solului), iar pe cele mai scurte până la 2-4 muguri (15 cm). Dacă trandafirul este bătrân, îndepărtează complet 2-3 tulpini pe an.
Ca de la grădinar la grădinar, să știi că merită să-ți înfrumusețezi propria grădină cu soiul de trandafir teahibrid Red Berlin.
Citește și despre cele mai populare tipuri de trandafiri teahibrizi!
- Trandafirii urcători
Când vorbim despre trandafirii urcători, taie doar ramurile rupte sau afectate. Ramurile bătrâne se îndepărtează o dată la 2 – 3 ani. Suportul pe care se dezvoltă trandafirii urcători te ajută să îndepărtezi corect ramurile de prisos.
Încearcă cea mai sigură metodă de tăiere a trandafirilor urcători:
- îndepărtează ramurile uscate;
- scurtează ramurile din anul anterior până la nivelul celor din urmă cu doi ani;
- scurtează cu aproximativ 20 cm vârful ramurilor puternice.
Sperăm că sfaturile noastre despre tăierea trandafirilor primăvara îți sunt de ajutor. Pregătește-ți ustensilele necesare, alege mănușile de grădinărit potrivite și începe lucrările de tăiere care se impun în fiecare primăvară.
Pentru mai multe sfaturi despre îngrijirea trandafirilor, petrece mai mult timp în secțiunea noastră specială, pentru iubitorii de trandafiri.
Spor să ai în toate, drag grădinar!