Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Care sunt bolile și dăunătorii care atacă cireșul

Aștepți nerăbdător vara pentru a te bucura de textura și aroma fructelor de cireș?  Visezi să experimentezi cât mai multe delicii culinare în care cireșele sunt vedete?

Atunci ai ajuns în locul potrivit pentru că și noi suntem mari iubitori de cireșe și așteptăm cu nerăbdare prima dulceață din an.

Dincolo de acest răsfăț, e important să știm cum putem proteja cireșii din propria grădină sau livadă, astfel încât să ne bucurăm în fiecare an de fructe gustoase, de înaltă calitate.

De aceea, ți-am pregătit câteva sfaturi despre bolile și dăunătorii cireșului și despre cum poți preveni sau vindeca aceste afecțiuni destul de comune.

Iată tot ce e nevoie să știi!

Bolile și dăunătorii cireșului

Așa cum ai auzit în repetate rânduri, cireșul este un pom fructifer cu un grad mare de adaptabilitate, reușind să se aclimatizeze chiar și în Africa sau America de Nord. Un prim pas în protejarea cireșului de boli și dăunători este alegerea solului potrivit.

Amintește-ți întotdeauna că pomul de cireș preferă solurile permeabile, cu o textură ușoară. Nu planta niciodată un cireș într-un sol umed și rece. În plus, cireșul adoră băile de soare. Zonele umbroase nu fac decât să afecteze calitatea fructelor pe care le aștepți cu atâta nerăbdare.

Vezi cum se plantează corect cireșul și nu ezita să-i asiguri cele mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă.

În ciuda alegerii unei zone favorabile de plantare, este posibil ca de-a lungul timpului, cireșii tăi să se confrunte cu boli care fac parte din următoarele categorii:

  • bacterioze;
  • viroze;
  • micoze.

Bacteriozele la cireș: metode de prevenire și combatere

Cea mai comună afecțiune de acest tip este cunoscută drept ciuruirea bacteriană a frunzelor. Semnul clar ale acestei boli este apariția unor peste de dimensiuni reduse, circulare pe suprafața frunzelor. Pe lângă frunze, această boală atacă atât fructele, cât și lăstarii tineri. Petele care apar pe fructe au o culoare brun-roșcată.

Cânt temperaturile sunt caniculare, țesuturile bolnave se desprind de pe frunze și cad, iar frunzele rămân pătate.

Dacă nu se iau imediat măsuri împotriva ciuruirii bacteriene a frunzelor, rănile se agravează și pot cauza cancerul.

Pe lângă alegerea unei zone de plantare favorabile, cea mai eficientă metodă este aplicarea unor tratamente pe bază de cupru în perioada dezmuguririi.

Cum previi virozele la cireș

Cu o frecvență mare în rândul pomilor de cireș, pătarea inelară a frunzelor atacă fără milă țesuturile plantei. Primul semn care trebuie să te îngrijoreze este apariția unor peste decolorate, de formă circulară pe suprafața frunzei. În timp, frunzele atacate vor fi perforate, iar dezvoltarea normală a pomilor afectată.

Această viroză apare primăvara, fiind ușor de transmis prin intermediul polenului sau a acarienilor. Nu doar cireșii pot fi afectați de pătarea inelară a frunzelor, ci și alte specii de sâmburoase, cum sunt vișinul, prunul, caisul, nectarinul, piersicul.

Pentru a-ți proteja cireșii de această viroză, asigură-te că puieții pregătiți pentru plantare sunt sănătoși. Din păcate, pomii afectați trebuie îndepărtați. Nu ezita să aplici insecticide achiziționate din magazinele de profil.

Combaterea micozelor la pomul de cireș

În categoria micozelor intră și antracnoza cireșului, cauzată de ciuperca Blumeriella jaapii. Perioada în care te poți aștepta la atacul antracnozei este mai – iunie, iar semnul distinctiv al afecțiunii este apariția unor pete mici pe partea superioară a frunzelor.

Petele au o formă circulară și o nuanță purpurie. Când boala a evoluat și a acaparat toată frunza, aceasta devine galbenă cu pete maronii. În plus, pe partea inferioară a frunzei apare un mucegai de culoare albă. Bineînțeles, frunzele bolnave cad de pe ramuri, iar rezistența pomului de cireș este afectată.

Dacă îți dorești ca restul cireșilor din grădină să nu fie afectați, arde rapid lăstarii, ramurile și fructele bolnave. Acoperă rănile provocate prin tăierea ramurilor cu mastic cicatrizant și aplică un tratament cu zeamă bordeleză.

Pentru combaterea antracnozei, dar și a alor micoze ca monilioza, aplică preventiv tratamente cu funcigide.

Cei mai cunoscuți dăunători care atacă pomul de cireș

Pe lângă amenințarea bolilor, la cireș există și pericolul numeroșilor dăunători care pot afecta buna dezvoltare a plantei. Printre cei mai cunoscuți se numără:

  • fluturele cu abdomenul auriu;
  • molia pieliței fructelor;
  • molia orientală a fructelor;
  • molia vărgată a piersicului, care atacă și cireșul;
  • păduchele țestos;
  • cicada meliferă;
  • cicada gheboasă.

Aceștia atacă pe mai multe fronturi, afectând mugurii, fructele, lăstarii, frunzele. Pentru a fi sigur că pomii tăi de cireș sunt protejați de acțiunea nocivă a dăunătorilor, aplică tratamente chimice cu insecticide, recomandate în magazinele de profil.

Nu uita să îndepărtezi ramurile și fructele atacate pentru a stopa cât mai rapid extinderea dăunătorilor și a împiedica boala să afecteze și țesuturile sănătoase.

Sperăm că recomandările noastre îți sunt de ajutor, iar de acum vei știi exact cum să-ți protejezi pomii de cireș de boli și dăunători.

Odată ce ai devenit un expert în îngrijirea cireșului, te invităm să te bucuri de culegerea roadelor și să încerci o rețetă delicioasă de plăcintă cu cireșe.

Pentru mai multe informații utile, citește articolele noastre din secțiunea livada de fructe!

Până data viitoare, îți dorim multă sănătate și spor în toate, drag prieten al GrădiniiMax!

 

 

 

Publicat de: 31 iul 2020
Vizualizări: 7011
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    Te-ar mai putea interesa
    Cele mai populare
    • Preț descrescător
    • Preț crescător
    • Cele mai populare
    • Cele mai noi
    • Nume
    Toate categoriile
    • Toate categoriile
    • Arbuști ornamentali
    • Noutăţi 2024
    • Plante ornamentale
    • Pomi fructiferi
    • Pomi fructiferi columnari
    • Super oferte!
    Promoţie!
    Noutăţi
    Cireș Elegant Joy, С2 imagine 1
    0 Comentarii
    Cireș Elegant Joy, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    69.00 lei 129.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 69.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Ofertă specială! Vișin și Cireș Duo, set de 2 soiuri imagine 2
    0 Comentarii
    Ofertă specială! Vișin și Cireș Duo, set de 2 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 2 buc
    149.00 lei 258.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 149.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Cireș Reggina, С2 imagine 3
    0 Comentarii
    Cireș Reggina, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    69.00 lei 129.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 69.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Vișin-cireș columnar Caroline, С2 imagine 4
    1 Comentariu
    Vișin-cireș columnar Caroline, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    79.90 lei 89.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Ofertă specială! Pomi columnari Magia gustului, set de 5 soiuri imagine 5
    4 Comentarii
    Ofertă specială! Pomi columnari Magia gustului, set de 5 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 5 buc
    389.90 lei 449.50 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 449.50 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Ofertă specială! Pomi columnari Livada de acasă, set de 4 soiuri imagine 6
    5 Comentarii
    Ofertă specială! Pomi columnari Livada de acasă, set de 4 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 4 buc
    314.90 lei 359.60 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 359.60 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Ofertă specială! Pomi columnari Deliciul fructelor, set de 2 soiuri imagine 7
    1 Comentariu
    Ofertă specială! Pomi columnari Deliciul fructelor, set de 2 soiuri
    Cantitate într-un pachet: 2 buc
    154.90 lei 179.80 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 179.80 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Cireș Samba, С2 imagine 8
    0 Comentarii
    Cireș Samba, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    69.00 lei 129.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 69.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Cireș Lydia, С2 imagine 9
    0 Comentarii
    Cireș Lydia, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    69.00 lei 129.00 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 69.00 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Cireș columnar Victoria, С2 imagine 10
    7 Comentarii
    Cireș columnar Victoria, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    79.90 lei 89.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Cireș columnar Queen Marry, С2 imagine 11
    11 Comentarii
    Cireș columnar Queen Marry, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    79.90 lei 89.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei

    Adaugă în coș
    mc visa paypal fancurier