Comenzi telefonice şi consultanţă
0

Cultura de mere: cum eviți supra-cultura și ruperea pomilor

Fie că ai o grădină de mici dimensiuni în care ai plantat pomi fructiferi, sau o livadă cu dimensiuni generoase, lucrările de întreținere sunt esențiale.

În ceea ce privește cultura de mere, aceste lucrări presupun tăieri specifice care se fac anual. Tăierile au atât rol de formare a coroanei cât și rol în creșterea rodului și în protejarea pomului. Pentru că, supra-cultura poate fi dăunătoare atunci când atrage după sine ruperea crengilor.

Așadar, în acest articol îți voi explica pe scurt care sunt lucrările de întreținere la măr. O să vedem ce tăieri poți să aplici și când să o faci. În plus, o să vedem cum poți să îți protejezi pomii atunci când sunt prea încărcați cu fructe.

Citește și despre cum crești pomi columnari în givece, pe balcon.

Lucrările de întreținere la măr pentru o cultură bogată

În primul rând, trebuie să știi că tăierile anuale la măr sunt obligatorii. Ele se fac fie primăvara devreme, fie toamna de îndată ce pomul a intrat în repaus vegetativ.

Dacă tăierile sunt aplicate prea devreme, merii vor fi sensibili la ger. În plus, o astfel de tăiere poate compromite toată cultura ulterioară.

Tăierile de formare

Aceste tăieri se aplică pentru formarea corectă a coroanei. Scopul este acela de a permite pătrunderea eficientă a luminii printre ramuri.

La măr este recomandată tăierea de formare de tip piramidă etajată. Caracteristicile de bază descriu o coroană cu 3 etaje a câte 3, sau 4 șarpante pe fiecare nivel.

O astfel de coroană poate asigura mărului o înălțime de până la 4, 5 metri fără a se pune problema pătrunderii luminii până înspre ramurile aflate la cel mai inferior nivel.

Învață și despre văruirea corectă a pomilor fructiferi primăvara.

Tăieri de producție

La măr, tăierile de producție presupun eliminarea ramurilor cu poziție verticală aflate în partea superioară a coroanei.

Mai mult, va trebui să te ocupi de scurtarea șarpantelor sau a ramurilor care atârnă necontrolat în zona de bază a coroanei.

Tăieri de întinerire

Tăierile de întinerire sau de regenerare se aplică pentru pomii ajunși la maturitate (după 5 ani de la plantare). Aceste tăieri presupun eliminarea ramurilor îmbătrânite și uscate, sau a crengilor fără rod.

Prin aceste tăieri se asigură transmiterea tuturor resurselor către ramurile tinere și productive.

Alte informații despre tăierea corectă a pomilor fructiferi găsești și în articolul nostru publicat recent pe blog.

Protejarea mărului

Toate tăierile explicate pe scurt mai sus se aplică urmând câteva reguli simple, după cum urmează:

  • Toate ramificațiile de rod care au dat fruct de mai multe ori se vor scurta deasupra unei formațiuni apropiate de bază.
  • Ramurile mai bătrâne de 2 ani se scurtează în zona lemnului.
  • Ramificațiile îndepărtate de bază se vor tăia, alături de cele care prezintă urme de degradare.
  • Nu se vor tăia formațiunile cu rod tânăr așa cum sunt: pintenii, țepușele, bursele, smicelele sau vetrele.
  • Nu se vor scurta ramurile tinere, de până într-un an, crescute ca urmare a tăierilor de regenerare.
  • Atunci când cultura este prea bogată și ramurile nu pot suporta greutatea fructelor se vor folosi pari din lemn. Aceștia vor prelua din greutatea fructelor și vor susține ramurile care se pot rupe.
  • Culegerea merelor se va face folosind o foarfecă, sau un dispozitiv care permite protejarea crengilor – acestea se pot rupe cu ușurință.

Află și despre plantarea prunului în grădină.

Concluzii

Așadar, aplică lucrările de întreținere an de an pentru merii din livada ta. Urmează tăierile recomandate și ai grijă de sănătatea pomilor tăi.

Verifică ramurile atunci când acestea sunt încărcate cu fructe. Dacă știi că mărul tău are o producție abundentă, pregătește cultura eliminând din rodul în exces. Astfel vei avea mere mai mari și mai gustoase – pomul va avea suficiente resurse pentru a coace fiecare fruct.

Dacă ai nevoie și de alte sfaturi utile, nu ezita și accesează pagina de blog GrădinaMax.

Produsele tale preferate sunt la prețuri avantajoase în catalogul nostru online. Iar dacă ai nevoie de ajutor, ne poți contacta oricând.

Publicat de: 10 iun 2020
Vizualizări: 2628
(Voturi: 0, Evaluare: 0)
Lasă un comentariu
Evaluare
Adaugă unul sau mai multe fișiere
    Te-ar mai putea interesa
    Cele mai populare
    • Preț descrescător
    • Preț crescător
    • Cele mai populare
    • Cele mai noi
    • Nume
    Toate categoriile
    • Toate categoriile
    • Arbuști ornamentali
    • Noutăţi 2024
    • Plante ornamentale
    • Pomi fructiferi columnari
    • Trandafiri
    • Trandafiri Floribunda
    • Trandafiri pentru balcon, terasa
    • Trandafiri Urcători
    Promoţie!
    Noutăţi
    Trandafir floribunda Red Meilove ®, С3 imagine 1
    0 Comentarii
    Trandafir floribunda Red Meilove ®, С3
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    99.90 lei 129.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 99.90 lei

    Adaugă în coș
    Promoţie!
    Măr columnar timpuriu, С2 imagine 2
    3 Comentarii
    Măr columnar timpuriu, С2
    Cantitate într-un pachet: 1 buc
    79.90 lei 89.90 lei

    Cel mai mic preț în 30 de zile:* 89.90 lei

    Adaugă în coș
    mc visa paypal fancurier