Dacă deja ai plantat viță de vie în grădina ta, este esențial să cunoști regulile de bază pentru îngrijirea viței de vie în primul an de la plantare.
Pentru dezvoltarea armonioasă și rodul bogat, este indicat să respecți cu strictețe o serie de operațiuni pe care trebuie să le cunoască orice grădinar pasionat. Astfel, te vei bucura de struguri parfumați și de un vin pe care să ți-l amintești pentru mult timp.
Iată cum trebuie să decurgă îngrijirea viței de vie în primul an de la plantare!
#1 Îngrijirea viței de vie în primul an de la plantare: verificarea lăstarilor
În primul an de la plantare, începem îngrijirea și întreținerea viței de vie cu pași mici, dar siguri.
După cum știi deja, când ai plantat vița de vie a fost necesară mușuroirea. Pentru a permite lăstarilor să respire, cât să și înmugurească, mușuroiul trebuie îndepărtat cu grijă, începând cu mijlocul lunii aprilie.
După aceea, mușuroiul trebuie refăcut, folosind pământ bine afânat. Dacă primăvara este rece și ploioasă, grosimea stratului de sol pentru mușuroi trebuie să varieze între 5 și 8 cm.
După ce ai îndepărtat mușuroiul format la plantare, verifică dacă au apărut larvele de cărăbuș de mai care atacă lăstarii și portaltoiul. Presară 5 – 6 g dintr-un insecticid în jurul viței de vie și refă mușuroiul.
Află mai multe despre cum plantezi corect vița de vie pentru a avea recolte bogate.
#2 Îngrijirea și plivirea lăstarilor de viță de vie
Odată ce au înmugurit și ating o lungime de aproximativ 40 cm, lăstarii viței de vie au nevoie de plivire.
Cum se efectuează corect operațiunea de plivire?
- Alege 2 – 3 lăstari viguroși și leagă-i de arac.
- Restul lăstarilor sunt îndepărtați.
- În poziționarea lăstarului față de arac, trebuie să ții cont de alinierea rândului de vițe și să păstrezi alinierea respectivă.
- După ce lăstarii se dezvoltă, aceștia trebuie legați în alte 2 – 3 locuri de arac.
- Regulat, se aplică lucrări de copilire a lăstarilor care presupun mai ales eliminarea lăstarilor care se dezvoltă la bază.
# 3 O lucrare importantă: copăcitul viței de vie în primul an de la plantare
Copăcitul viței de vie înseamnă eliminarea rădăcinilor care se dezvoltă pe partea inferioară a altoiului, cât și pe partea superioară a portaltoiului. Sunt îndepărtați și lăstarii de pe tulpina subterană a portaltoiului.
Copăcitul se realizează de două ori în primul an de la plantarea viței de vie: în iunie și în august.
Iată câteva detalii pe care e bine să le știi!
- Îndepărtează rădăcinile de pe altoi cu un briceag bine ascuțit și sterilizat.
- Lucrarea de copăcire se face întotdeauna seara pentru că razele solare puternice pot afecta lăstarul lăsat descoperit.
- După ce ai realizat copăcirea din august, evită să refaci mușuroiul.
Lucrarea de copăcire este urmată de legarea lăstarilor de pichet. Lăstarii se leagă de maximum două ori cu rafie sau o sfoară rezistentă. Lăstarii apăruți la subsoară frunzelor, cunoscuți și drept copili, trebuie scurtați la aproximativ 2 – 3 frunze.
#4 Tot ce trebuie să știi despre udarea și fertilizarea viței de vie
Dacă primul an de la plantarea viței de vie e unul secetos, atunci se cuvine să iei măsurile potrivite.
Experții GrădinaMax îți recomandă să sapi o copcă lângă vița de vie în care torni 20 - 30 de litri de apă. Scopul este ca apa să ajungă la rădăcinile viței și să le hidrateze.
Dacă lăstarii nu sunt suficient de viguroși, se impune fertilizarea. Una dintre cele mai eficiente formule arată în felul următor:
- 100 de litri de apă;
- 300 g azotat de amoniu;
- 300 g sare potasică;
- 400 g superfosfat.
Toate substanțele menționate se dizolvă în cei 100 de litri de apă pregătiți în prealabil.
#5 Combate eficient bolile și dăunătorii care atacă vița de vie
Pe lângă întreținerea lăstarilor, udarea și fertilizarea corecte, vița de vie are nevoie și de măsuri de protecție împotriva bolilor și a dăunătorilor. Printre cele mai comune boli care afectează vița de vie se regăsesc mana și făinarea.
Mana este favorizată de ploaia sau roua care stagnează pe vița de vie, atunci când umiditatea din atmosferă este de aproape 75%. Această boală afectează toate organele plantei: lăstarii, inflorescențele, frunzele, boabele.
La nivelul frunzelor, mana se manifestă prin apariția unor pete gălbui, iar în fază terminală, prin necrozarea frunzei.
De altfel, făinarea infectează lăstarii și afectează direct calitatea vinului prin aciditatea ridicată și gradul scăzut de alcoolizare.
Pentru a preveni sau vindeca vița de vie, stropește-o cu zeamă bordeleză și sulf muiabil la un interval de 7 – 10 zile. Dacă vremea este ploioasă, intervalul recomandat este de 5 – 7 zile.
Printre cei mai comuni dăunători care atacă vița de vie se numără păianjenul roșu, viermii de sârmă și larvele de cărăbuș. Aplică insecticide recomandate în farmaciile fitosanitare. Pentru combaterea păianjenului roșu, alege sulf muiabil sau un acaricid de calitate.
Acordă atenție și combaterii buruienilor. Prășește terenul pe care e plantată vița de vie la o adâncime de 5 – 8 cm.
#6 Pregătirea pentru iarnă a viței de vie
Un aspect important este și pregătirea adecvată a viței de vie pentru iarnă. Din fericire, procedeul nu e deloc complicat.
Primul semn că trebuie să te pregătești constă în apariția brumei. După ce frunzele au căzut, e timpul să te ocupi de mușuroirea viței de vie. Ai grjă ca mușuroiul să atingă o înălțime de aproximativ 30 cm și să acopere minim 4 ochi din viță.
Ține cont de faptul că mușuroirea se realizează manual, cu ajutorul sapei. După mușuroire, e nevoie de o arătură adâncă între rânduri sau de săpare manuală în cazul plantațiilor mici.
Drag grădinar, sperăm că articolul nostru despre îngrijirea viței de vie în primul an de la plantare îți e de ajutor și de acum știi ce ai de făcut, pas cu pas.
Pentru mai multe informații utile, intră pe blogul GrădinaMax, în secțiunea livada de fructe. Descoperă și catalogul nostru de produse și alege soiurile de viță de vie potrivite pentru terenul de care dispui.
Spor să ai în toate și noroc de recoltă bogată!
Ft bune îndrumările dumneavoastră. Dacă aveți și tipărituri, sunt interesat. Produsele (plante) voi urmări informațiile și veți avea în mine un cumpărător. Cu bine !
Bună ziua,
Articolelel despre grădinărit și viticultură se găsesc doar pe site-ul nostru la secțiunea blog.
O zi frumoasă!