Anul acesta ai avut o recoltă de struguri de invidiat. Ei bine, dacă îți dorești să ai rezultate la fel de bune și anul următor, e nevoie să protejezi vița de vie pe perioada iernii. Mai exact, să o acoperi.
De obicei, pregătirea pentru acoperirea viței de vie se începe pe vreme uscată, la mijlocul lunii octombrie. Află, din articolul de astăzi, cum să faci corect această operațiune.
Când să acoperi vița de vie
Dacă ai început încă de la jumătatea toamnei să iei măsuri pentru acoperirea viței pe timpul iernii, hai să vedem și cînd trebuie ea acoperită complet. Se recomandă acoperirea viței de vie după primul îngheț. Vița trebuie să fie pregătită înainte
Ce presupune pregătirea? Este suficient ca planta să rămână descoperită câteva zile la temperaturi cuprinse între –5 și –8 °C (dar nu mai mici de –10 °C). O viță de vie rezistentă și pregătită pentru iernare devine maro deschis la culoare. În acest caz, va fi bine conservată până în primăvară.
Înainte de adăpostire, corzile de viță de vie trebuie tăiate și tratate împotriva bolilor și dăunătorilor. Citește pe blogul nostru despre tăierea viței de vie și pregătește-ți butașii pentru iernare.
În regiunile în care iarna se formează un strat gros de zăpadă, adăpostul se poate face astfel: vița de vie se ține pe spalier până cade prima zăpadă. După aceea, corzile sunt îndoite la pământ și acoperite cu zăpadă.
De reținut!
- Vița de vie iernează bine sub un strat de zăpadă de 40-50 cm înălțime.
Dar în regiunile cu o climă instabilă și ierni puțin înzăpezite, un astfel de adăpost poate să nu fie suficient. Într-o astfel de situație, trebuie să apelezi la modalități mai fiabile de a adăposti vița de vie pentru iarnă.
În cele ce urmează, am vorbit în detaliu despre cele mai populare metode de protejare a viței în sezonul rece. Descoperă și alte sfaturi pentru îngrijirea viței de vie pe blogul nostru.
Adăpost pentru vița de vie cu ramuri de molid
În primul rând, vița de vie trebuie toaletată. Apoi, îndepărteaz-o de pe suportul pe care ai prins-o. Așază câteva ramuri de molid la baza corzilor și culcă vița de vie peste crengile de conifere.
După aceea, leagă vița de vie cu ajutorul unor cârlige de sârmă de pământ. Apoi, așază alte ramuri de molid de 5-10 cm grosime pe vița de vie. Iar deasupra lor pune scânduri acoperite cu folie de plastic.
Un astfel de adăpost este bun pentru că este ușor de îndepărtat primăvara. Corzile se mențin uscate, nu ating pământul, așa că butașii de viță de vie se mențin sănătoși.
De reținut!
- Dacă nu ai de unde să faci rost de crengi de molid, poți folosi paie. Doar că, în acest caz, ar trebui să pui otravă pentru șoareci în interiorul adăpostului. Asta pentru că rozătoarele vor fi atrase de culcușul din paie și îți vor distruge vița de dedesubt.
Adăpostește-ți vița de vie cu rogojini de stuf
Pentru a proteja vița de vie, indiferect că ai un soi de masă sau butași de viță de vie pentru vin, poți folosi covorașe țesute din stuf uscat. Lungimea și lățimea lor pot fi arbitrare, în timp ce grosimea trebuie să fie de cel puțin 7 cm.
- Procură stuf în avans. Ba chiar îl poți culege iarna, pentru că în această perioadă, tulpinile înghețate se rup mai ușor.
Acum că ai materialele necesare, să vedem cum obții adăpostul. Leagă împreună câte două corzi de viță de vie. Apoi, îndoaie-le la pământ astfel încât să rămână la o distanță de 10-15 centimetri până la sol. Fixează corzile cu mici arcade metalice. Pe laterala arcadelor, montează scânduri. Apoi, acoperă via cu rogojini de stuf.
Datorită unui astfel de adăpost, vița nu va îngheța și nu se va ofili. În plus, covorașele de stuf nu putrezesc și șoarecii nu se așează în ele.
Primăvara, va fi foarte ușor să desfaci adăpostul, pentru a pune vița de vie înapoi pe suportul pe care se afla inițial.
Tu ce metodă preferi? Indiferent de alegerea făcută, important este că vița ta de vie va fi protejată pe toată perioada iernii.
Dacă vrei să îți mărești cultura, plantează corect vița de vie și bucură-te de struguri delicioși.