August este luna care anunță sfârșitul verii din punct de vedere calendaristic, însă în realitate vremea continuă să fie foarte caldă și în perioada care urmează. Acest lucru influențează grădinăritul și activitățile care trebuie efectuate.
Luna august este cunoscută și ca luna recoltelor, o lună potrivită pentru culegerea roadelor mult așteptate și pentru pregătirea cămării de toamnă. Calendar grădinar august: Lista celor mai importante activități
Culegerea legumelor și fructelor
De exemplu, în luna august putem recolta ceapa, care înainte de depozitare trebuie să o păstrăm la soare timp de câteva zile. Continuăm cu recoltarea castraveților pentru murături, a roșiilor pentru bulion și sucuri, dar în același timp trebuie să efectuăm și copilitul lor. Tot acum este timpul favorabil pentru recoltarea morcovilor, țelinei, gogoșarilor și ardeilor.
Spre finalul lunii putem începe recoltarea cartofilor, a fasolii uscate, care se despoaie și se mai păstrează la soare pentru câteva zile înainte de depozitare. Recoltează vinetele, ardeii, varza și toate legumele maturate.
În ceea ce privește livada, ne putem ocupa în luna august de culegerea merelor de vară, a piersicilor și caiselor. De asemenea începe coacerea strugurilor timpurii, care se colectează doar când sunt complet maturați.
Ce putem planta în luna august
După ce solul este bine mărunțit, putem semăna salata, pentru a obține răsadurile ce se plantează la începutul lunii octombrie.
Pe terenurile proaspăt eliberate se poate semăna morcov, spanac, mărar și pătrunjel pentru producția de primăvară.
La finalul lunii august se pot planta și bulbii de lăcrămioare și ghiocei, pentru înflorirea de primăvară.
Îngrijirea florilor în luna august
Florile au și ele nevoie de o îngrijire specială în luna august. Este o perioadă minunată pentru a te ocupa de înmulțirea florilor prin butășire. Mușcatele, trandafirii, pelargonium sunt câteva din plantele care suportă butășirea.
August este ultima lună a anului în care poți fertiliza florile din grădină. Îngrășămintele le vor pregăti pentru sezonul rece.
Tot în această perioadă se poate realiza tunderea ornamentală pentru gardurile vii și arbuștii decorativi.
Cum îngrijim gazonul în luna august
Gazonul are și el nevoie de îngrijire specială pe parcursul lunii august. Acesta trebuie udat din abundență, în special în perioadele secetoase, udarea făcându-se după apusul soarelui sau dimineața la prima oră, iar tunderea lui trebuie efectuată regulat.
La sfârșitul lunii august ai grijă de grădina ta și începe pregătirile pentru plantarea de toamnă. Curăță terenul și sapă pământul pentru împrospătare. Te sfătuim să îți faci un plan pentru plantarea de toamnă, pentru a avea totul la îndemână din timp! Mult succes!